Piețe Financiare

Inventarea instrumentelor financiare este atribuita fie Evului Mediu, fie Antichitatii.

Confuzia intre afacerile private si cele publice caracteriza activitatea comerciantilor - bancheri, care sunt la originea pietelor bursiere si a retelelor moderne de colectare a banilor.

Inca din Antichitate negociatorii se reuneau pentru a practica schimburi de monede, fiind vorba atat de curtierii din Atena ("trapezisti"), cat si de tagma mijlocitorilor din Roma. In acest din urma oras exista deja o cvasibursa de valori unde se negociau titlurile societatilor create de catre republicani in vederea exploatarii monopolurilor de care beneficiau (furnizarea armelor, colectarea impozitelor).

In Europa secolelor XII - XV dezvoltarea comertului cu marfuri explica aparitia celor care schimbau monede, a bancherilor. Italienii cunosteau conturile curente, imprumuturile bancare, societatile de capital, valorile negociabile reprezentative de datorii municipale, cat si scrisorile de schimb. Acestea din urma reprezentau recunoasterea unei datorii si permiteau plata ulterioara a acesteia intr-o alta localitate si intr-o alta moneda.

In secolul al XVI-lea, scrisorile de schimb s-au transformat intr-un suport eficient al creditului, devenind andosabile (beneficiarul putand printr-o semnatura pe verso-ul documentului sa le transmita propriului sau creantier pentru ca acesta sa-si poata onora la randul lui angajamentele asumate). In aceeasi epoca, puterile publice au procurat resurse financiare considerabile, pe termen scurt, de la comerciantii si bancherii care in marile orase au capatat obiceiul de a utiliza recunoasterea datoriilor cesionale numite "bilete". Acest fenomen a pregatit aparitia monedei fiduciare (biletelor de banca).

Incepand cu sfarsitul secolului al XV-lea, afacerile s-au concentrat in cateva orase europene. Lyon s-a afirmat primul ca si loc al targurilor comerciale treimestriale si ca piata financiara.

In secolul al XVI-lea imprumuturile contractate de catre Carol Quintul si Filip al II-lea de la negustorii florentini (care au primit depozite remunerate din banul public) au facut din Anvers o mare putere financiara permanenta.

In secolul al XVI-lea autoritatile au inceput sa instituie, oficial si sub controlul lor, primele veritabile burse de valori moderne: Anvers (1531), Lyon (1540), Londra(1571) etc.

In secolul al XVII-lea, bursa de la Amsterdam a devenit cea mai importanta datorita volumului sau de schimburi, pentru a fi intrecuta de Londra in secolul urmator. Aceasta si-a pastrat suprematia pina dupa al doilea razboi mondial, cand a fost detronata de catre N.Y.S.E. (New-York Stock Exchange), creata oficial in 1817 pe amplasamentul actual, unde inca din 1792 agentii de schimb se reuneau pentru a negocia valori mobiliare la baza unui sicomor.

Denumirea acestor adevarate temple ale comertului cu bani provine de la numele si blazonul (trei "bourses" = pungi de piele in care se pastrau monedele) familiei Van der Burse din Bruges, la care negustorii si bancherii aveau obiceiul sa se reuneasca periodic pentru a negocia scrisori de schimb.

Nasterea si dezvoltarea pietelor financiare (in acceptiunea moderna a acestora) poate fi consemnata, dupa opinia noastra, in anul 1716, cand Regenta franceza l-a insarcinat pe John Law sa refaca finantele regatului lasate in deficit de catre regele Ludovic al XIV-lea. Compania creata de finantistul irlandez a onorat o parte din datoria publica emitand obligatiuni, in timp ce restul l-a platit in numerar obtinut cu ajutorul impozitelor pe care le-a perceput in numele monarhului. Din acest moment dezvoltarea pietei obligatiunilor si-a urmat cursul, chiar daca falimentul companiei in 1720 a zdruncinat pe moment increderea publicului in imprumuturile obligatare. De asemenea, incepand din secolul al XIX-lea, progresul tehnic, cresterea marimii intreprinderilor, dezvoltarea transporturilor (calea ferata) au generat concentrarea capitalului. Autofinantarea a ramas importanta, dar pentru a atrage resurse suficiente s-a recurs din ce in ce mai frecvent la statutul de societate de capital. Aceasta a permis reunirea eforturilor a numerosi actionari si dispunerea de capitaluri pe termen lung pornind de la economii pe termen scurt (datorita posibilitatii cesionarii titlurilor). Ori, randamentul asteptat de pe urma plasamentelor pe termen scurt este in mod logic inferior celui generat de investitiile pe termen lung (mai putine riscuri). In cazul societatilor de capital, diferenta este reinvestita in activitate (profituri nedistribuite) si/sau permite atragerea celor care au economii pe pietele financiare.

Abil, L., Dictionar bursier, Bucuresti, Economica, 1995.

Ancuta, T., Totul despre futures si optiuni, BMFMS, 1999.

Anghelache, G., Dardac, N., Stancu, I., Piete de capital si burse de valori Bucuresti, Adevarul, 1992.

Anghelache, G., Piete de capital si tranzactii bursiere, Bucuresti, Adevarul, 1992.

Anghelache, G., Bursa si piata extrabursiera, Bucuresti, Economica, 2001.

Badea, D., Piata de capital si restructurarea economica, Bucuresti, Economica, 2000.

Bajenescu, T., ABC bursier, Iasi, Polirom, 2002.

Brealey, A., Myers, S., Principles of corporate finance, McGraw-Hill, 1991.

Cerna, S., Banii si creditul in economiile contemporane, Bucuresti, Enciclopedica, 1994.

Ciobanu, G., Bursele de valori si tranzactiile la bursa, Bucuresti, Economica, 1997.

Copeland, T., Weston, J., Financial theory and corporate policy, Adisson Wesley, 1982.

Cox, J., Rubinstein, M., Options markets, Prentice Hall, 1985.

Dardac, N., Basno, C., Bursele de valori - dimensiuni si rezonante social-economice, Bucuresti, Economica, 1997.

Daianu, D., Echilibrul economic si moneda, Bucuresti, Humanitas, 1993.

Dragoescu, E., Dragoescu, A., Pietefinanciare primaresi secundare si operatiuni de bursaCluj-Napoca, Mesagerul, 1995.

Emard, G., Gestion du risque de taux d'interet, Puf, 1989.

Fatu, S., Piata romaneasca de capital privita din interior, Bucuresti, 1998.

Ferrandier, R., Koen, V., Marches de capitaux et techniques financieres, Economica, 1994.

Ghilic Micu, B., Bursa de valori, Bucuresti, Economica, 1997.

Gradu, M., Tranzactii bursiere, Bucuresti, Economica, 1995.

Halpern, P., Weston, J., Brigham, E., Finante manageriale, Bucuresti, Economica, 1998.

Hull, J., Options, Futures and Other Derivate Securities, Prentice Hall, 1993.

Jacquillat, B., Solnik, B., Les marches financieres. Gestion de portofeuilles et de risques, Dunod, 1989.

Keynes, J.M., Teoria generala a folosirii mainii de lucru, a dobanzii si a banilor, Bucuresti, Stiintifica, 1970.

Leutenegger, M., Gestion de portofeuille et theotie des marches financiers, Economica, 1989.

Mayer, T., Duesenberry, G., Aliber, R., Money, Banking and Economy, Norton inc., 1987.

Modigliani, F., The life cycle hyothesis, American Economic Review, 1986.

Murgu, N., Lazar, C., Isarescu, M., In zgomotul bursei, Bucuresti, Albatros, 1982.

Navatte, P., Instrument et marches financiers, Litec, 1992.

Picon, O., La Bourse, Delmas, 1991.

Pilverdier-Latreyte, J., Le marche financier francais, Economica, 1994.

Pop, C., Fat, C., Societatile comerciale deschise, rev. Tribuna Economica, nr. 12/1998

Pop,C.,Ungureanu, P., Societatile de intermediere financiara,Cluj-Napoca, Dacia, 1999.

Popa, I., Bursa,vol.I si II, Bucuresti, Adevarul, Colectia Bursa, 1993 si 1994.

Popescu, V., Bursa si tranzactii cu titluri financiare, Bucuresti, Asociatia Sportiva CCR, 1992.

Rosenfeld, F., Honnoret, R., Sabatier, R., Analyse financiere et gestion des valeurs mobilieres, Dunod, 1989

Rosca, T., Moneda si credit, ed.II, revazuta, completata si adaugita, Alba Iulia, Altip, 2001.

Roure, F., Strategies financieres sur le MATIF et sur le MONEP, Economica, 1992.

Sharphe, W., Portofolio theory and capital markets, McGraw Hill, 1978.

Sharphe, W., Investments, Prentice Hall, 1992

Solnik, B., International Investments, Addison Wesley, 1992.

Stancu, I., Finante; Teoria pietelor financiare Bucuresti, Economica, 1996.

Totul despre futures si optiuni, Sibiu, BMFM, 1999.

Tulai, H., Piata financiara din Romania - prezent si perspective, Cluj-Napoca, Studii si cercetari economice, vol.XXVIII, 1998.

Tulai, H., Gestiunea activa a portofoliului de valori mobiliare, Cluj-