Pe langa martorii de buna-credinta, de a caror marturie ne-am ocupat pana aici, in practica judiciara se intalnesc adeseori si martori de rea-credinta, adica martori care in mod constient si voit fac o marturie falsa.
Conform codului penal, infractiunea de marturie mincinoasa este incriminata alaturi de infractiunile care impiedica infaptuirea justitiei si anume: denuntarea calomnioasa; nedenuntarea unor infractiuni; omisiunea sesizarii organelor judiciare; favorizarea infractorului; omisiunea de a incunostiinta organele judiciare; arestarea nelegalasi cercetarea abuziva; supunerea la rele tratamente; represiunea nedreapta; retinerea sau distrugerea de inscrisuri.
Printre cauzele care determina o marturie falsa, pot fi amintite urmatoarele:
- frica fata de inculpat, de consecintele pe care ar putea sa le suporte la un moment dat martorul sau familia sa; frica fata de organele de urmarire penala;
- interesul martorului pentru a depune o marturie falsa, fie este cumparat, fie doreste un anumit avantaj pentru el sau o alta persoana apropiata lui;
-existenta unor sentimente si pasiuni pozitive sau negative fata de acuzat (dragoste, simpatie, ura, invidie, razbunare);
-aroganta si vanitate (dorinta de nestapanit de satisfacere in sens negativ a necesitatii de importanta, de a iesi in evidenta cu orice pret) in descrierea faptelor, imprejurarilor percepute sau care pretinde ca le-a perceput; gandul ca va apare in ziare si la televizor, ca se va vorbi despre el, il determina pe martor sa aiba curajul sa inventeze si sa minta;
- spiritul de solidaritate al martorului cu inculpatul care au aceleasi profesii sau profesii asemanatoare, ambii fac parte din aceeasi categorie sociala, partid etc.
1.1 Criterii de verificare a veridicitatii marturiei de rea credinta
De la bun inceput se impune precizarea ca aceste criterii au un anumit grad de relativitate. Ele se impun totusi atentiei, in scopul indeplinirii obligatiei autoritatilor judiciare de a verifica marturiile in legatura cu care apar suspiciuni de nesinceritate si nefidelitate. Ele se folosesc combinat.
1.1.1 Criteriul sursei marturiei
Atat literatura juridicasi psihologica, dar mai ales practica judiciara, luand in consideratie raporturile dintre cel prin mijlocirea caruia faptele sunt aduse la cunostinta organelor juridice si sursa de plecare a marturiei a impus distinctia intre:
a) Marturia imediata (nemijlocita) in care martorul a fost prezent nemijlocit in contextul producerii faptelor percepand prin stimulii adecvati evenimentul, derularea acestuia in timpul si spatiul corespunzator;
b) Marturia mijlocita in care martorul, indirect, furnizeaza informatii nu asupra unor fapte saumprejurari percepute din sursa originala, ci dintr-o sursa derivata constand in alte persoane, care intr-o calitate sau alta (parti in proces, martori nemijlociti, alte persoane individualizate) au perceput nemijlocit prin propriile simturi imprejurarile legate de infractiune sau de faptuitori putandu-se afla oricand provenienta punctului de plecare al infractiunilor cu care acesta se poate compara si verifica (la sursa primara);
c) Marturia "din auzite", din zvonul public, in care martorul face referiri la fapte auzite, la zvonuri de o acuta notorietate, dar a caror sursa primara este imprecisa, indeterminanta.
Punctand aceste trei posibilitati se intelege ca "marturia din zvon public" este cea mai nesigura, intrucat faptele relatate din "gura-n gura" sunt supuse unui pronuntat proces de alterare, de denaturare si transformare, indepartandu-se pana la totala denaturare de la adevarata configuratie a faptelor.
Din punct de vedere al verificarii marturiilor, este bine de stiut ca informatiile provenind dintr-o sursa a carei provenienta nu poate fi individualizata, cele provenind de la o sursa individualizata dar indirectasi, in fine, cele provenind din sursa initiala, nu se pot situa pe acelasi plan sub aspectul fortei probante.
Astfel, cand marturia mijlocita provine din sursa primara (faptele cunoscute martorului mediat din relatarea uneia dintre parti sau a martorului ocular) veridicitatea acestuia este conditionata de modul in care s-au petrec
1. Aurel Ciopraga "Evaluarea probei testimoniale in procesul penal" - Editura Junimea, Iasi 1986
2. Aurel Ciopraga, Criminalistica, Tratat de Tactica, Ed. GAMA, Iasi, 1996
3. Aurel Ciopraga, Ioan Iacobuta, Criminalistica, Ed. Junimea, Iasi, 2001
Bus, I., Psihodetectia comportamentului simulat. Ed. Ingram, Cluj-Napoca, 2000
Codul Penal si Codul de Procedura Penala al Romaniei
4. Emilian Stancu, Criminalistica, vol.I, Ed. Proarcadia, Bucuresti, 1993
5. Emilian Stancu, Criminalistica, vol.II, Ed. ACTAMI Bucuresti, 1995
6. Magureanu Ilie, Ascultarea persoanelor in procesul penal, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2004
7. Tiberiu Bogdan, Probleme de psihologie judiciara, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1973
8. Tudorel Butoi, Tratat de psihologie judiciar - teorie si practica -, Editura Phobos, Bucuresti 2006
9. T. Butoi, I. Teodora Butoi, Psihologie judiciara - curs universitar, Bucuresti, Editura Fundatiei Romania de Maine, 2003
10. N. Mitrofan, Psihologia judiciara, Bucuresti, Editura Sansa, 1992.
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
