Mi-am ales ca subiect pentru lucrarea de diploma " Rolul asistentei medicale in ingrijirea pacientului cu Litiaza renala" deoarece este una dintre cele mai frecvente si mai complexe afectiuni.
Cunoscuta mai frecvent sub numele de "pietre la rinichi" este o afectiune cunoscuta inca din antichitate, operatia de extragere a pietrelor fiind cea mea veche interventie chirurgicala consemnata in scrierile antice.
Explicatia pentru care acest tip de patologie a fost descoperita si tratata atat de rapid este simpla: durerea care insoteste litiaza renala (colica renala) este intr-atat de mare incaat un tratament care sa o indeparteze era absolut necesar.
Litiaza renala, cunoscuta in popor ca ,,pietre la rinichi", poate afecta toate grupurile de populatie. Desi copiii fac mult mai rar aceasta stare patologica, complicatiile pe termen lung sunt mult mai grave ca in cazul unui adult.
Nefrolitiaza sau litiaza renala prezinta o totalitate de afectiuni pentru care este comun formarea calculilor (pietre) in organele aparatului urinar. In copilarie, litiaza renala se dezvolta, de regula, pe fondalul diferitor malformatii congenitale ale aparatului urinar si perturbarilor metabolice (continutul marit in urina a calciului, oxalatului, citratului, uratilor etc.).
Chiar daca medicina a evoluat considerabil pana in zilele noastre, litiaza urinara a ramas in continuare una dintre cele mai frecvente boli, chiar mai mult, incidenta sa este in crestere in Europa, America de Nord si Japonia, frecventa care poate fi pusa cel mai probabil pe seama alimentatiei si a duritatii apei.
Litiaza reno-ureterala s-a ,,departat" de bisturiu aproape in totalitate.
Actualmente, modalitatile de tratament ale urolitiazei, tind spre a fi tot mai minim invazive, odata cu imbunatatirea permanenta a instrumentarului, mijloacelor tehnice si diagnostice.
SCURT ISTORIC AL AFECTIUNII
Litiaza renala este una din cele mai vechi afectiuni umane documentate, in scheletul unei mumii egiptene vechi de 6800 de ani fiind gasit un calcul vezical.
Istoria urolitiazei incepe din zorii civilizatiei. Simptomele, semnele si tratamentul calculilor renali si vezicali sunt relatate in cronicile medicale incepand inca din antichitate, iar extractia calculilor vezicali (litotomia sau cistolitotomia) este una din cele mai vechi proceduri chirurgicale descrise si realizate. Cel mai vechi document despre litiaza urinara, de la 6800 i.Chr., din Egiptul Antic (El Amrah), descrie prezenta de calculi vezicali si renali la mumii.
Egiptenii antici cunosteau efectul si importanta plantelor cu efect diuretic.
In textile babiloniene din aceeasi perioada, exista date despre litiaza vezicala si cateterismul uretro - vezical, cunoscut inca de pe atunci ca forma de tratament a retentiei de urina. Mai tarziu, Grecia Antica devine locul unde au loc progrese remarcabile in gandirea medicala. HIPOCRATE vorbeste in secolul IV i.Chr. despre litiaza renala si complicatiile sale (abcesele renale, colica renala), descrie guta si tuberculoza urogenitala si formuleaza celebrul juramant, din care cea mai importanta referire urologica, este cea in care este proscrisa efectuarea litotomiilor de catre medici. Litotomiile erau efectuate de persoane ce nu faceau parte din breasla medicilor. Cu toate acestea, erau practicate si de un numar redus de doctori. A fost primul care a realizat legatura intre simptomele urologice, diagnosticul si prognosticul bolilor. Din secolul III i.Chr. il remarcam pe Ammonius din Alexandria, care este considerat parintele litotomiei si litotritiei vezicale, ambele effectuate pe cale perineala. Contemporan cu el a fost
Rufus din Efesos, care a fost primul ce a descries litiaza in guta (litiaza urica).
Incepand cu secolul IV i.Chr., centrul gandirii medicale se muta din Grecia antica in Imperiul Roman. Aici, Galen in secolul I d.Chr. este primul in istorie care recunoaste rolul rinichiului in formarea urinei. Celebrul naturalist, Pliniu Cel Batran (24 - 79 d.Chr.), spunea ,,experienta timpului ne arata ca boala ce cauzeaza cea mai puternica suferinta este litiaza vezicala; ea este urmata de bolile de stomac si migrene". Tot el remarca faptul ca alaturi de alte afectiuni urologice, durerile atroce provocate de urolitiaza, ii impingeau, nu in putine randuri pe cei suferinzi, la suicid. Cu toate acestea, indeamna la abstinenta de la tratamentul chirurgical si aplicarea de terapie farmacologica.
Dar cum arsenalul medicamentelor la vremea respectiva era redus, bazandu-se in principal pe fitoterapie, pacientului litizic ii ramaneau trei alternative: sa neglijeze boala si sa sucombe prin complicatiile ei, sa se sinucida sau sa se lase in mainile unui chirurg si sa spere la un miracol divin (complicatiile erau o regula si de cele mai multe ori fatale). Uimitor este ca istoria a litotomiilor a continuat neschimbata si in secolele ce au urmat, pana in secolul XVII. Alus Cornelius Celsus (secolul I d. Chr.) nu exclude varianta litotomiei ca forma de tratament al litiazei, dar sub rezerva ca acesta sa ramana ultima optiune, ,,atunci cand alta modalitate de tratament nu da rezultate", deoarece ,,este o operatie foarte periculoasa".
Din timpul Imperiului Bizantin, remarcam lucrarile lui Aetius Amidanus care facea diagnosticul diferential intre colica intestinala si cea renala, a realizat o clasificare a calculilor renali dupa culoare, trata litiaza prin venesectii si clisme si printr-o dieta bogata in scoici.
La inceputul secolului XIX, Civiale pune capat secolelor de litotomii aplicand o tehnica nesangeranda de litotritie (endovezicala), avand de infruntat opozitia vehementa a litotomistilor clasici.
Incepand cu secolele XVIII si XIX, tehnica si instrumentarul folosite in litotomii se perfectioneaza. In acelasi timp sunt concepute primele instrumente moderne de litotritie endovezicala (litotritie oarba). Au mai existat astfel de instrumente rudimentare folosite in trecut modelul pentru acestea fiind un forceps pentru calculi inventat de celebrul chirurg Ambroise Pare (1510-1590). Primul litotriptor modern a fost conceput de un medic bavarez, Franz Von Gruithausen (1774-1852). Acesta consta dintr-un forceps ce fixa calculul si un dispozitiv central ce il tritura.
Am expus cronologia si evolutia litotritiei oarbe (fara control optic), care a atins punctual culminant la 1876, cand la Boston a fost realizata de catre HENRY BIGELOW (1818- 1890), prima litolopaxie sub narcoza.
Istoria litotritiei realizata sub control optic incepe odata cu primul litotriptor cistoscopic realizat de MAX NIETZE, urolog berlinez, la 1891. Tot el, a conceput in premiera un cistoscop destinat evacuarii fragmentelor litiazice.
Alti autori din Berlin, care a fost centrul urologiei europene si leaganul endoscopiei moderne, la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX, au adus imbunatatiri instrumentelor endoscopice.
Actualmente, in tratamentul endoscopic al litiazei vezicale, sunt folosite litotriptoarele Mauermayer si Hendrikson. Cistolitotomia are indicatii limitate, atunci cand este necesara solutionarea in acelas timp, a altor boli associate (adenom de prostata).
Simon, in 1871, efectueaza prima nefrectomie pentru patologie litiazica. In 1879, Heinecke, efectueaza prima pielolitotomie, extragand calculul si
BORUNDEL C. - "Manual medicina interna pentru cadre medii" Editura Bic AH Bucuresti 2000
CEZAR VLAD - Litiaza renala, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 2004
CIOFU E., MARCEAN C. - Manualul de Nursing II, Colectia ,,Fundeni", Bucuresti, 2001.
CHIRU F., CHIRU G., MORARIU L. - Ingrijirea omului bolnav si a omului sanatos. Editura Cison, Bucuresti, 2001.
CONSTANTINIU R. - Tratamentul interventional al litiazei renoureterale, Editura Medicala Amaltea, Bucuresti, 1998
GHERASIM L. - Tratat de medicina interna, bolile cardiovasculare partea III, Editura medicala - Bucuresti, 1992
IANCU E., MARCEAN C., Manual de Nursing IV, Colectia ,,Fundeni", Bucuresti, 2003.
MOZES C. - "Tehnici de ingrijire a bolnavilor" Editura Medicala Bucuresti 1999
ROGOZEA. L., OGLINDA T. - Tehnica ingrijirii omului sanatos si
bolnav, Ed. Romprint, Brasov 2002
PAPILIAN V. - Atlas de anatomia omului. Editura medicala, Bucuresti, 1992.
SINESCU I. - Litiaza aparatului urinar, Editura Medicala Amaltea, Bucuresti, 1998
TITIRCA L. - Urgente medico-chirurgicale. Sinteze. Editura medicala, Bucuresti, 1994.
TITIRCA L. - "Manual de ingrijiri speciale acordate pacientilor de asistenta medicala" - Editura Viata Romaneasca.2002
TITIRCA L. - "Tehnici de evaluare si ingrijiri acordate de asistentii medicali", Editura Viata Medicala Romaneasca, 2003
TITIRCA L. - Breviar de explorari functionale si ingrijiri speciale acordate bolnavului, Editura Viata Medicala Romaneasca, editia III, 1997
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
