Moise și Pavel

Sfanta Scriptura ne relateaza istoria a doi oameni ai lui Dumnezeu care au schimbat radical istoria omenirii. Ii numesc ,,gemeni" prin asemanarile pe care le poseda in istoria vietii lor. Este vorba de Moise, promotorul Legii lui Dumnezeu, si Pavel, apostolul neamurilor. Profetul Moise si Apostolul Pavel, sunt doua turnuri, personalitati marcante ale istoriei omenirii. Nici o alta personalitate, nobil, stralucitor, binevoitor, puternic, luptator sau om de stiinta, filozof sau scriitor, imparat sau simplu om, nu au influentat lumea in bine si s-o indrepte spre cer asa cum au facut acesti doi oameni.

Moise este considerat un profet din cei mai insemnati si de alte religii monoteiste -precum crestinismul si islamul. Samaritenii il considera drept unicul profet. Traditia evreiasca ii atribuie lui Moise scrierea primelor cinci carti ale Bibliei ebraice, carti cunoscute sub numele ebraic Tora, sau sub echivalentul grecesc Pentateuh. Dintre personajele Bibliei ebraice Moise este singurul pe care evreii il numesc Omul lui Dumnezeu. Personalitatea lui Moise a ramas in istoria biblica drept un nume de referinta pentru aportul adus la izbavirea lui Israel, icoana mantuirii lumii. Moise a ramas o personalitate de vocatie universala "vrednica de respectul tuturor timpurilor", daca avem in vedere, desigur, influenta covarsitoare ce o mai are inca asupra intregii lumi, legea divina cu destinatie permanenta data prin el.

Persoana Sfantului Apostol Pavel este mai bine cunoscuta decat a celorlalti Apostoli. Faptele Apostolilor, scrise de ucenicul sau, Luca, si Epistolele sale ne procura informatii bogate despre viata si activitatea sa. Pe scena istoriei Bisericii primare, figura uriasa a Sfantului Apostol Pavel ramane dominanta mai mult de doua decenii.

Meritele Sfantului Apostol Pavel sunt considerabile pentru raspandirea crestinismului. Prin misiunea lui printre neamuri el a raspandit crestinismul mai ales in lumea greco-romana si l-a intarit la Roma, in centrul Imperiului roman. Dupa Sfantul Evanghelist Ioan, el este cel mai insemnat scriitor si ganditor dintre Apostoli. Prin activitatea sa misionara printre neamuri, el a eliberat crestinismul de servitutea Legii mozaice si a asigurat propovaduirea lui universala.

Capitolul I

Patriarhul Moise

1.1. Religia Israelului

In antichitate popoarele au adorat fortele naturii, Cerul, Pamantul etc., personificandu-le in zei.

Religia mozaica a marcat un moment de cotitura in istoria doctrinelor religioase, deoarece a constituit prima religie prin excelenta monoteista. In timp ce toate religiile popoarelor antice erau politeiste, religia evreilor s-a distins de la inceput prin credinta intr-un Dumnezeu unic, Creator al Cerului si Pamantului, care urmareste, prin poporul sau ales, ridicarea oamenilor pe cele mai inalte trepte ale desavarsirii morale. In "Geneza" - prima carte a Vechiului Testament - istoria lumii nu apare ca o ordine prestabilita sau predeterminata ca la alte religii, ci ca o istorie faurita prin efortul comun si prin actiunea oamenilor chemati sa-si aduca contributia la desavarsirea lumii. In versetele de mai jos constatam o revolutie in conceptia oamenilor antici: "In vechime Tu ai creat Pamantul / Si Cerurile sunt opera mainilor Tale! / Si ele pier si Tu ramai." (Psalmi, 102, 26-28); ... "Si Dumnezeu s-a odihnit dupa tot lucrul sau pe care l-a creat spre a fi reprodus" (Geneza, II, 2-3). In traducere libera ar fi: "Dumnezeu a creat lumea spre a fi desavarsita de catre om."

Se proclama pentru prima data in istoria doctrinelor religioase o conceptie noua potrivit careia intreaga ordine cosmica este creatia unui Dumnezeu uni. Din cele prezentate reiese ca doctrina mozaica nu indeamna la pasivitate, la inactivitate ci, dimpotriva, presupune o activitate creatoare continua a omului. Nici un popor din antichitate n-a dat o astfel de interpretare istoriei si nu a atribuit omului o astfel de menire si o astfel de valoare cum a facut-o, in zorile istoriei, poporul evreu. Afirmatia ca Dumnezeu este unic nu poate avea alta semnificatie decat aceea a unitatii universale. Monoteismul presupune o omenire unitara, o inchegare a tuturor raselor si popoarelor in credinta unui destin comun. "Nu avem cu totii un singur parinte? Nu ne-a creat pe toti un singur Dumnezeu? (Malachi, II, 10). Exista in cartea "Exodul" un pasaj celebru numit Decalog care ilustreaza in chipul cel mai elocvent trasaturile definitorii ale monoteismului si moralei iudaice:

1. Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, care te-a scos din pamantul Egiptului si din casa robiei.

2. Sa nu ai alti dumnezei afara de Mine, sa nu-ti faci chip cioplit si nici un fel de asemanare a nici unui lucru din cate sunt in Cer, sus, si din cate sunt pe Pamant, jos, si din cate sunt in apele de sub Pamant!

3. Sa nu te inchini lor, nici sa le slujesti!

4. Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tau in desert, ca nu va lasa domnul nepedepsit pe cel ce ia in desert numele Lui!

5. Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta!

6. Sa nu ucizi!

7. Sa nu fii desfranat!

8. Sa nu furi!

9. Sa nu marturisesti stramb, impotriva aproapelui tau!

10. Sa nu doresti casa aproapelui tau; sa nu doresti femeia aproapelui tau, nici ogorul lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui si nici una din dobitoacele lui si nimic din cate are aproapele tau!" (Iesirea, XX)

Decalogul cuprinde invatatura cu privire la monoteismul pur - credinta intr-un Dumnezeu unic. Prin aceasta dogma fundamentala se deosebeste religia mozaica de toate religiile din antichitate. Au existat la egipteni, la asiro-babilonieni, la greci etc. unele incercari de sistematizare, de unificare a zeitatilor. Dar monoteismul autentic nu apare decat la poporul evreu. Conceptia monoteista este incomparabil superioara celorlalte religii din antichitate. Decalogul - lege permanenta - cuprinde principalele principii morale cu valoare universala. In el sunt condamnate sever furtul, omorul, marturia falsa, minciuna, actele de violenta si chiar ravnirea la bunurile altuia.

In timp ce sacrificiile omenesti constituiau aproape in toate religiile politeiste o parte a ritualului cultului, in religia mozaica Decalogul proclama viata sacra si, in consecinta, nu se poate invoca nici un motiv pentru a o sacrifica.

In timp ce in cadrul religiilor politeiste desfraul, prostitutia sacra erau practicate pe scara larga, religia mozaica condamna aspru asemenea manifestari degradante pentru specia umana. Morala scazuta a oamenilor din antichitate era indisolubil legata de conceptia lor asupra divinitatii. Politeismul intretinea dezbinarea, vrajmasia si ura.

Idealul religios al omului este de a cunoaste si respecta Legea (Tora), de a-i urma principiile, de a se comporta in conformitate cu invatatura lui Moise. Dupa cum arata profetul Miheia (6,8): "Ti s-a aratat, omule, ceea ce este bun si ceea ce Dumnezeu cere de la tine: dreptate, iubire si milostivire si cu smerenie sa mergi inaintea Domnului Dumnezeului tau".

Religia mozaica interzice orice fel de ura, de prigonire, de invidie, de rautate impotriva oricarui om indiferent de apartenenta lui sociala sau religioasa. "Iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti" - reprezinta un principiu fundamental al religiei mozaice. In ceea ce priveste morala familiei, prescriptiile biblice prevad sfintenia casatoriei. Femeile sunt ocrotite iar copii sunt educati in spiritul fricii de Dumnezeu si al respectarii religiilor morale. Pe trei lucruri se intemeiaza lumea: pe adevar, pe dreptate si pe pace.

In ceea ce priveste crestinismul, nici o tara nu a participat mai profund ca Egiptul la dezvoltarea si propagarea religiei crestine. Egiptenii trecuti la crestinism "coptii" au fost cei dintai care in cadrul acestei religii au participat la o viata ascetica, organizata in secolul urmator in comunitati de calugari riguros disciplinate.

Inainte de reformele introduse de Moise, religia ebraica se prezenta in formele primitive ale religiei: magie, oracole, cultul stramosilor, al demonilor si elementelor naturii, in venerarea mortilor si a anumitor animale.

1.2. Situatia poporului evreu in Egipt

Evreii au avut cele mai stranse relatii comerciale, culturale si politice cu Egiptul, incepand cu mileniul al II-lea i.e.n. Primul contact al evreilor cu Egiptul dateaza din epoca patriarhilor. Primul patriarh Avraam paraseste Canaanul din cauza secetei si pleaca spre Egipt, unde se statorniceste pentru o vreme impreuna cu sotia sa Sara.

In antichitate, Egiptul a fost granarul Orientului Mijlociu. Cand, din cauza unei secete cumplite, foamea loveste Canaanul, pe timpul celui de-al III-lea patriarh, in mod firesc, oamenii se aprovizioneaza din Egipt, si in final se aseaza acolo, in Delta Nilului, in tinutul Gosen. Vechii evrei nu au avut in vedere decat o sedere temporara in Egipt, dar conditii istorice deosebite ii vor retine mai multe secole, la incepul cu asentimentul lor, iar ulterior impotriva vointei lor.

Pe la sfarsitul secolului al XVIII-lea i.e.n. un popor semit occidental, hicsosii, a ocupat intreg teritoriul Egiptului, cu exceptia catorva zone mai puternice - acaparand conducerea statului. Stapanirea lor a durat aproape doua secole. Oprimarea populatiei egiptene de catre hicsosi a provocat numeroase rascoale transformate intr-un razboi de eliberare.

Dominatia hicsosilor poate explica rangul de inalt demnitar la care a ajuns Iosif, precum si bunavointa de care s-au bucurat evreii asezati in Delta Nilului, in sec.

al XVIII-lea i.e.n.

Dupa izgonirea hicsosilor, sub conducerea faraonului din Teba, Egiptul isi recapata independenta si unitatea. Incepe o epoca de expansiune in Asia. Existenta israelitilor ramasi in continuare in tinutul Gosen nu a fost tulburata, desi erau departe de centrul politic, ducand o viata izolata. Din aceasta euforie, israelitii au fost scosi probabil de Ramses al II-lea, a carui preocupare majora in politica externa a fost expansiunea in spatiul palestino-sirian.

Avand tot timpul la dispozitie pentru a reflecta la destinul tragic al poporului sau careducea o viata de chinuri si suferinte, Moise s-a hotarat sa faca tot ce ii statea in putinta pentru mantuirea fratilor sai.

Biblia sau Sfanta Scriptura, Editia Jubiliara Sfantului Sinod, versiune diortosita dupa Septuaginta, redactata si adnotata de Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul Clujului, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 2001.

- ***, Biblia sau Sfanta Scriptura, Societatea Biblica Interconfesionala din Romania, f.a.

- ***, Dictionar Biblic, Ed. ,,Cartea Crestina", Oradea, 1995.

- Andre Neher, Moise si vocatia iudaica, trad. Ticu Goldstein, Ed. Hasefer, Bucuresti, 2002

- DAN, Pr. Dr. Sandu, Viata Sfantului Apostol Pavel in Studii Teologice, Revista Institutelor Teologice Universitare din Patriarhia Romana, Nr. 5-6, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, 1995

- Diac, Radu, Viata Sfantului Apostol Pavel , Editura Fundatiei ,,Anastasia" , 2002, Bucuresti

- Drimba, O., Istoria culturii si civilizatiei, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1984

- Dumitru Staniloae, Iisus Hristos, lumina lumii si indumnezeitorul omului, Ed. Anastasia, Bucuresti, 1993

- Harlaoanu, A, O istorie a mozaismului si a Israelului antic, Ed Nemira, Bucuresti, 2001

- Harlaoanu, A., Istoria universala a poporului evreu, Ed. Zarkony, Bucuresti, 1992

- Maciej Bielawski, Parintele Dumitru Staniloae, o viziune filocalica despre lume, trad. rom. diac. Ioan I. Ica jr, Ed. Deisis, 1998

- MIRCEA, Pr. Prof. Dr. Ioan, Dictionar al Noul Testament, ed. I, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1981.

- Paul Johnson, O istorie a evreilor, trad. Irina Horea, Ed. Hasefer, Bucuresti, 1999

- Pr. Asist. Vasile Mihoc, Sensul tipic al Vechiului Testament dupa 1 Cor. 10, 1-11, in Mitropolia Ardealului, an XXI (1976), nr. 4-6

- Pr. Asist. Vasile Mihoc, Iisus Hristos, Arhiereu dupa Epistola catre Evrei, in Ort, 35 (1983), nr. 2