Peritonită

Peritoneul este cea mai larga si mai complexa seroasa din organism avand o suprafata de peste 2 mp, care captuseste peretii abdomenului (peritoneu parietal) si se reflecta pe viscerele abdominale (peritoneu visceral) formand o serie de ligamente si vnezouri ce fixeaza viscerele la perete sau le leaga intre ele.

La barbat reprezinta o cavitate inchisa, iar la femeie comunica cu exteriorul prin ntermediul salpingelor.

Suprafata libera a peritoneului este acoperita de un strat de celule mezoteliale si este permanent umezita prin secretia unui lichid. In cavitatea peritoneala se gasesc si cele 2 ipiploonuri - mare si mic - ce participa activ la procesele fiziologice peritoneale.

intre peritoneul parietal si peretele abdominal se gaseste tesutul extraperitoneal brmat dintr-o masa de tesut lax, areolar, ce pennite decalarea peritoneului, prin acest tesut ie stabilesc legaturile vasculare si nervoase intre perete si peritoneu.

Peritoneul visceral strans alipit de viscere, pe care le acopera printr-un tesut ce se continua cu stroma fibroasa a viscerului.

Cavitatea peritoneala este spatiu virtual situat intre cele doua foite ale peritoneului si devine evidenta in cazul acumularii de gaze sau de lichide. Reflexia peritoneului peste pediculii vasculari si peste anumite viscere retro sau subperitoneal, in urma rotatiei intestinului primitiv, a dat nastere la doua spatii peritoneale:

a) etajul supramezocolic (regiunea subftenica) situat intre diafragm si mezocolonul ransvers care este divizat in mai multe compartimente:

~ spatiul interhepatofrcnic drept;

~ spatiul interhepato diafragm atic stang;

~ spatiul subhepatic drept (interhepato-mezocolic );

~ spatiul retrogastric (bursa omentala);

~ spatiul subhepatic stang.

b) etajul submezocolic are mai multe compartimente:

~ spatiul infracolic drept sau frida colica dreapta;

~ spatiul infracolic stang;

~ santul parieto - colic drept;

~ santul parieto - colic stang;

~ cavitatea pelvina.

Marele epiploon este rezultatul unor falduri peritoniale ale caror foite, dupa ce au acoperit stomacul si duodenul, sau rasfirat si au acoperit colonul transvers, formand mezocolonul transvers, din aceasta rasfrangere rezultand patru foite.

Micul epiploon intins intre curbura mica a stomacului si ficat, este alcatuit din doua foite ce acopera si primii 2 cm de duoden precum si esofagul abdominal si contine pediculul hepatic, delimitand anterior orificiul Winslaw.

La aceste structuri se adauga mezenterul, mezocolonul transvers si mezosigmoidul.

Spatiul retroperitoneal este cuprins intre diafragmul respirator, diafragmul pelvin, peritoneul parietal posterior si peretele abdominal posterior, contine tesutul areolar si unele viscere sau portiuni de viscere, ramase extraperitoneal in urma rotatiei intestinului primitiv.

Prezenta unor viscere retroperitoneal e impreuna cu reflexia peritoneului delimiteaza unele spatii:

~ spatiul subfrenic extraperitoneal drept;

~ spatiul subfrenic extraperitoneal stang;

~ spatiile (lojile) perirenalc bogate in tesut celulo-adipos.

Fiziologia peritoneului este urmarea structurii sale si a rapoartelor cu viscerele, vasele si nervii, pe care te acopera. Functiile sale sunt sincrone cu cele ale epiploonului mare si mic si cu ale mezourilor.

Functia secretorie realizeaza o pelicula de lichid care acopera suprafata peritoneului, ce permite alunecarea fina a viscerelor peritoneale si miscarile peristaltice.

Secretia peritoneala provine din lichidul interstitial al tesuturilor din vecinatatea si din plasma vaselor adiacente peritoneului. Lichidul peritoneal contine: apa, electroliti, proteine si o varietate de celule, reprezentate de macrofage circulante, mastocite, fibroblaste, limfocite si un numar mic de alte leucocite.

In conditii patologice, secretia peritoneala poate creste cantitativ, depasind puterea de absorbtie a seroasei acumulandu-se in cavitate (ascita), precum si calitativ prin secretia unei cantitati crescute de fibrina.

Compozitia celulara a lichidului intraperitoneal poate suferi modificari in favoarea cresterii numarului de leucocite, care in interactiunea cu germenii microbieni formeaza puroiul.

Functia (le absorbtie se indeplineste cu ajutorul capilarelor si limfaticelor si datorita suprafetei mari, peritoneul poate resorbi o cantitate de lichide egala cu greutatea corpului intr-o perioada de 24h.

Solutiile se resorb prin capatul venos al capilarelor, iar substantele in suspensie trec in limfocite cu ajutoru! granulocitelor si monociteior.

In cazuri patologice se pot resorbi produsi toxici rezultati fie din lichidele ajunse in peritoneu prin perforarea unui organ cavitar, fie rezultati ai actiunii microbilor. Se mai poate vorbi si de resorbtia exercitata de epiploonul mare, care este asemanatoare cu a perjtoneului.

in legatura cu aceste doua functii se poate lua in discutie si o alta functie peritoneala, aceea de dializa.

Ca urmare a secretiei de plasma cu componentele sale, in peritoneu ajunge si o cantitate de uree. Astfel, s-a nascut ideea dializei peritoneale prin spalarea seroasei cu o cantitate mare de lichid ce poate dializa ureea din curentul sanguin ajunsa in peritoneu, ca si lavajul peritoneal postoperatoriu in cazu! unor pcritonitc toxice.

Functia fie aparare ce se manifesta in conditii patologice, este mai complexa si presupune interventia mai multor mecanisme.

Celulele mezoteliale au capacitatea de fagocitare, pot interveni in lupta directa cu gennenii microbieni, precum se pot transforma si in fibroblaste ce formeaza membrane care ingradesc procesele inflamatorii, localizand o infectie si impiedicand generalizarea acesteia.

Aceste membrane se pot transforma si in bride generand ocluzii, aici intervenind alt mecanism de aparare reprezentat de cresterea secretiei de fibrina in exudatul peritoneal, prin precipitarea acesteia se formeaza membrane ce pot compartimenta cavitatea peritoneala, izoland un proces infectios, mecanism la care participa si alte formatiuni peritoneale (mezouri, ligamente).

Un alt mecanism de aparare este reprezentat de producerea de anticorpi, care intervin in mecanismul imunologic prin cresterea tirului anticorpilor si a rezistentei organismului Ia infectii.

Functia de depozit consta in acumularea de tesut adipos la nivelul marelui epiploon si in tesutul extraperitoneal. Tot o functie de depozit este si acumularea unei cantitati mari de sange, in reteaua vasculara si capilara peritoneala.

Alte functii ale peritoneului privesc:

- circulatia intraperitoneala a lichidelor;

- proprietatile plastice;

- transmiterea infectiilor peritoneale in spatiul extraperitoneal si invers.

Nicolae Anghelescu, Nicolae Jitea

- Peritonitele postoperatorii, Editura medicala.

2. Lucretia Titirca

- Urgentele medico chirurgicale, Editura medicala

3. Carol Mozes

- Tehnica ingrijirii bolnavului, Editura medicala