Tartrul Dentar

Tartrul dentar este un complex organo-mineral, aderent de suprafeţele dentare naturale şi artificiale rezultat din mineralizarea plăcii bacteriene.

80/95% la adulţi;

35% între 9 – 14 ani

excepţional sub 9 ani

Hipocrat 460-374 î.e.n. – tartrul cauza gingivitelor

Tartrul supragingival - caracteristici

se depune la nivelul coroanei dentare, deasupra marginii gingivale, fiind vizibil în cavitatea orală;

depunerea se realizează mai întâi la nivel cervical, pentru ca mai apoi să acopere suprafeţe din ce în ce mai extinse;

depunerea poate fi la un singur dinte, pe un grup de dinţi, sau generalizată;

la început, are culoare alb-gălbuie, cu consistenţă redusă, este moale, grunjos şi se înlătură cu uşurinţă

în timp, consistenţa şi aderenţa tartrului cresc, iar culoarea tinde spre maroniu-negru, prin impregnare cu pigmenţi din alimente, băuturi, nicotină la fumători

Zonele predispuse depunerilor de tartru:

suprafaţa linguală a incisivilor inferiori, în dreptul orificiului canalului Wharton;

suprafaţa vestibulară a molarilor superiori în dreptul orificiului canalului Stenon;

suprafaţa ocluzală a dinţilor laterali, cu o igienă deficitară.

în cazuri extreme, tartrul poate forma o structură asemănătoare unei punţi întinse pe dinţi adiacenţi, sau poate acoperi feţele ocuzale ale dinţilor fără antagonişti funcţionali

Tartrul subgingival- caracteristici

este situat sub marginea gingivală, în şanţul gingival şi în pungile parodontale;

în pungile parodontale adânci, tartrul se fixează în profunzime, pe rădăcina dintelui;

are culoare maroniu închis spre negru;

este dens, foarte aderent şi greu de dislocat;

se evidenţiază cu ajutorul sondei parodontale.

Depunerea sărurilor minerale se face în general între 2-14 zile de la formarea plăcii bacteriene, prin nuclei de mineralizare pe faţa internă adiacentă dintelui, care ulterior confluează generând depozite tartrice.Viteza de precipitare a sărurilor este variabilă (0,10-0,15mg/zi) şi depinde de:

calitatea şi cantitatea secreţiei salivare, precum şi de variaţiile individuale ale fluxului salivar;

alinierea dinţilor pe arcadă;

mecanismele locale de autocurăţire;

gradul igienei orale;

obiceiurile alimentare;

pH-ul salivar crescut;

concentraţiile mari de ioni de calciu

şi fosfat în salivă;

concentraţiile mari ale proteinelor şi lipidelor bacteriene;

concentraţiile mari ale proteinelor şi ureei la nivelul glandei

submandibulare;

nivel-ul ridicat al lipidelor salivare.