11 elegii, o poveste de dragoste și de moarte

Iscodit adesea de critici si de jurnalisti pentru a afla ce fapte si intamplari au de-clansat "ex?pulzarea din me?morie" a paradoxalelor elegii, Nichita Sta?nescu s-a dovedit ex-trem de zgarcit in dezvaluiri, am?plificand misterul. De altfel, Alex. Stefanescu re?marca: "In poezia lui Nichita Sta?nescu exista foarte putina <<bio?grafie>>. Daca nu am avea do-cumente propriu-zise la dis?pozitie, cu greu ne-am face o idee despre viata poetului cer?ce-tandu-i ver?surile" (Alex. Stefanescu, Introducere..., Editura Minerva, Bucuresti, 1986, p. 22).

Explicatia e simpla si o gasim intr-un interviu pu?bli?cat in revista Tribuna, in 1978: "Ca sa fiu sincer, nu iubesc intimitismul in literatura, considerand ca nefacand parte din zona es?teticului. De buna seama ca orice poezie, orice nu?vela, orice roman sau piesa de teatru se starneste si se scrie, se inspira dintr-o seama intreaga de pricini intime, numai ca ele nu au dreptul sa transpara ca atare, pentru ca literatura este o comunicare generala. Chiar daca este pro?dusa de individ si receptata de individ, ea trebuie sa se ridice la nivelul speciei" (Nichita Stanescu, Starea poeziei, in Tribuna, 22, nr. 11, 16 martie, 1978, p. 8, in-terviu, cf. Fiziologia poeziei, 1990, p. 569).

In ciuda acestei declaratii ferme, nu vom aban?dona stra?dania de a reconstitui imprejurarile in care au fost re?dactate poe?mele.

"11 Elegii este singura mea carte traita. Daca ar fi sa o mai scriu inca o data, este singura carte pe care as refuza categoric sa o mai scriu. A costat prea scump. Astazi ma uit la 11 Elegii cum se uita doctorul Bar?nard la pacientul Blai?berg. Ma tot uit: mai tine-n ea inima de atunci? Cand o va res?pinge?" (Nichita Stanescu in dialog cu Adrian Paunescu, in vol. Sub semnul intrebarii, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1979, p. 520-528).

Alta data, in Antimetafizica, Nichita a reluat ideea ca la ba?za car?tii a stat un eve-niment dramatic: "Aceasta carte, in ciuda tristetii fundamentale care a starnit-o si a auste-ritatii ei aproape totale, mi-a adus cel mai mare noroc literar, incat, uneori, ma gandesc sura?zand amar: uite, domnule, ce noroc poate sa-ti aduca un ne?noroc bine exprimat!" (Nichita Stanescu, in Antimetafizica, 1985, p. 102-103).