Conceptul de sistem apare in forma embrionara in filosofia antica greaca. Afirmand ca ,,intregul este mai mult decat suma partilor", Aristotel da o prima definitie a notiunii de sistem, care se va dezvolta si va evolua in veacurile viitoare. Conform Shorter Oxford English Dictionary, cuvantul sistem a aparut in anul 1619, fiind definit ca "un grup de obiecte organizate sau conectate".
Pornind de la faptul ca poate fi definita ca sistem orice sectiune a realitatii in care se identifica un ansamblu de fenomene, obiecte, procese, fiinte sau grupuri interconectate printr-o multime de relatii reciproce, precum si cu mediul inconjurator si care actioneaza impreuna in vederea realizarii unor obiective bine definite, putem sa desprindem diferite alte definitii mai succinte ale sistemului. Intre acestea putem cita:
- "Un sistem este un ansamblu integrat de elemente interconectate, destinat sa execute, prin cooperare, o functie predeterminata".
- "Un sistem este o colectie de entitati sau lucruri (animate sau neanimate) care primeste anumite intrari si este constransa sa actioneze concertat pentru a produce anumite iesiri, cu obiectivul de a maximiza unele functii ale intrarilor sau iesirilor".
- "Un sistem este un mecanism, o procedura sau o schema care se comporta conform cu o anumita descriere, functia sa fiind de a opera asupra informatiilor si/sau energiei, si/sau materiei in timp, pentru a produce informatie si/sau energie, si/sau materie in timp".
Un sistem, in general, poate fi caracterizat de urmatoarele patru atribute:
1. Asamblarea. Sistemul consta dintr-un numar de unitati distincte (elemente, componente, factori, subsisteme, etc.), care pot fi fie fizice sau conceptuale, pot fi naturale sau artificiale. De exemplu, un sistem de fabricatie este compus din masini unelte, operatori, dispozitive de fixare si de control, scule, etc.; sistemul solar este compus din planetele sale.
2. Relatiile sistemului. Pentru ca grupul sau setul de unitati sa fie acceptat ca sistem, intre acestea trebuie sa existe o anumita relatie sau interconexiune. Relatiile sistemului pot fi fizice, logice sau institutionale si se pot manifesta intre ele sau intre ele si intregul sistem.
3. Obiectivul sistemului (functia sistemului). Un sistem, in intregul sau, realizeaza o anumita functie sau unul sau mai multe obiective. Cand aceste obiective sunt atinse la nivelele lor maxime, se spune ca s-a realizat optimizarea sistemului. Aceasta presupune posibilitatea masurarii, obiective sau subiective, a gradului de atingere a acestor obiective.
4. Adaptabilitatea la mediu. Un sistem trebuie sa se comporte in asa fel, incat sa se adapteze la schimbarile sale interioare sau ale mediului inconjurator. Mediul extern influenteaza sistemul, si invers, poate fi influentat de catre acesta, astfel incat se face schimb de informatii si/sau energie, si/sau materie intre ele. Sistemul care este capabil sa se autocontroleze in asemenea mod incat sa se comporte optimal chiar si sub variatiile mediului inconjurator este numit sistem adaptiv sau cibernetic. De exemplu, o intreprindere este un sistem adaptiv pentru ca sunt luate decizii astfel ca sa realizeze obiectivele in cele mai severe situatii ale mediului de interactiune (competitori, piata. societati industriale, conditii economice si politice, tendintele internationale, etc.).
Pentru a studia comportamentul sistemelor in ansamblul lor, s-a propus conceptul de cutie neagra (fig. 1.1), care priveste sistemul ca un tot, facand abstractie de procesele sale interne. Pornind de la ultimul atribut de mai sus, efectele mediului asupra sistemului sunt denumite intrari (acestea pot include, chiar perturbatii neprevazute) si invers, efectele sistemului asupra mediului sunt denumite iesiri. In consecinta, sistemul primeste intrari de la mediu si le transforma in iesiri pe care le furnizeaza mediului, cautand sa maximizeze productivitatea sau alte caracteristici ale transformarilor pe care le realizeaza.
Figura 1.1. Reprezentarea generala a unui sistem
Daca notam cu T procesul de transformare a intrarilor I in iesiri E, se poate scrie urmatoarea relatie simbolica:
T(I) = E
Avand in vedere aceasta ecuatie si figura 1.1, problemele privind studiul sistemelor se pot incadra in una din urmatoarele categorii:
1. Analiza sistemului, prin care se clarifica continutul lui T, I si E.
2. Operarea sistemului, cand se dau I si T si se cauta (se gaseste) E.
3. Inversiunea sistemului, cand se dau E si T si se cauta I.
4. Sinteza sau identificarea sistemului, cand se dau I si E si se determina structura T adecvata.
5. Optimizarea sistemului, cand se alege I, E sau T astfel incat uri criteriu de evaluare a sistemului sa fie optimizat.
In analiza, sinteza, operarea sau optimizarea sistemelor se pune problema stabilirii adecvate a variabilelor controlabile ale sistemului, astfel incat sa se atinga cea mai inalta masura a performantei pentru obiectivele sistemului. In sensul optimizarii, in analiza sau sinteza sistemului, este necesar sa fie exprimata structura de baza a sistemului. Aceasta este specificata prin cele patru atribute mentionate mai sus si prin urmatorii doi factori:
- Obiectivele sistemului, care sunt atinse de catre functia sistemului prin componentele sale;
- Restrictiile sistemului, care sunt atat interne cat si externe, cauzate de catre structura sistemului insusi si de relatiile intre sistem si mediul extern acestuia.
Pentru descrierea acestor factori se folosesc modelele, care sunt reprezentari abstracte ale situatiei reale sau ale comportarii sistemului utilizand limbaje sau expresii adecvate.
Cele de mai sus demonstreaza necesitatea insusirii tehnicilor de modelare si simulare a sistemelor, in general, si a sistemelor de fabricatie, in special, in vederea abordarii problemelor de optimizare a structurii si comportarii acestor sisteme avand in vedere criterii de optimizare specifice fiecaruia. In plus, utilizarea tehnicilor modelarii si simularii in optimizarea structurii si comportarii sistemelor este determinata de faptul ca, actualmente, toate organizatiile economice, sistemele de management, sistemele de afaceri internationale, sistemele politice, etc., au tendinta de a deveni tot mai mari si mai complexe, fiind influentate de un mare numar de factori interni si externi, determinarea prin metode traditionale a conditiilor de interactiune cu acesti factori in scopul maximizarii obiectivelor devenind tot mai dificila.
1.2. Conceptul de baza al sistemului de fabricatie
Sistemul de fabricatie, in concordanta cu cele prezentate in paragraful anterior, se poate defini ca un ansamblu unificat de mijloace tehnice si de relatii existente intre aceste mijloace, capabil sa rezolve una sau mai multe sarcini de fabricatie, realizand unul sau mai multe produse, avand functii si calitati particulare sau utilitati (servicii) oferite pietei in conditiile acoperirii cerintelor si asteptarilor consumatorului.
Mijloacele unui sistem de fabricatie sunt mijloace tehnice (masini unelte, dispozitive, scule, mijloace de transport, calculatoare, depozite de materiale, etc.) si factorul uman. Existenta omului si implicarea sa in sistem se
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
