Acest articol analizeaza ego-ul/alter ego-ul interactiunilor sociale. Fiecare interactiune sociala constituie o situatie cu dubla contingenta, care este recunoscuta astfel de ambele parti. Ambii stiu ca amandoi stiu ca unul din ei ar putea sa se comporte diferit. Circularitatea relatiei cauzeaza nedeterminare; autoincrdintarea ar presupune i ca si ceilalti sa isi asume o obligatie si vice versa. Cum se rezova aceasta infinita problema? Cum putem noi sa ne justificam pentru posibilitatea interactiunilor sociale, si pentru aceasta ordine sociala? Ambii Parsons Talcott si Niklas Luhmann , au dedicat o atentie considerabila teoremei dublei contingente. Aici eu analizez formularile lor teoretice pe aceasta tema.
Cuvinte cheie: dubla contingenta, asteptari, interactiuni sociale, teoria sistemelor sociale, timp.
Niklas Luhmann(1927-1998)a avut o relatie paradoxala cu traditia clasica in sociologie. Pe de-o parte el nu a obosit niciodata sa critice si sa zeflemeasca fascinatia sociologiei contemporane pentru parintii sai fondatori. In prefata la "Sistemul social"(1984), de exepmlu, el afirma cu sinceritate ca sociologia este prinsa intr-o criza teoretica. Disciplina ofera niste sticle vechi in care datele cercetarilor empirice sunt varsate.
"Catre o grozava intindere , cei interesati in teorie se intorc la autorii clasici Tema devine una a disectiei ,criticii, si recombinarii textelor deja existente. A face ceva ce a mai facut cineva deja si a nu avea incredere in ceea ce insuti poti face este foarte la indemana." Aici ca si in alte locuri ,Luhmann descrie explorarile din scrierile unor ganditorilor sociologici ca niste substituienti ieftini a cercetarilor teoretice originale. Disciplina ar fi inchisa fara "suportul unor nume ilustre si diferntierile lor".
Disectia fiecarei bucatele a autorilor clasici cu greu contribuie la dezvoltarea teoriei sociologice. De fapt , ea se indeparteaza de caracterul distinctiv al sociologiei ca disciplina stiintifica. "Daca cineva ii dezmembreaza in asa hal , oricum , ne putem descurca fara ei?" Cinismul din aceasta intrbare retorica pare sa implice ca noile proiecte teoretice nu ar trebui sa fie ghidate de scrierile scriitorilor clasici.
Pentru dezvoltarea propriei teorii a sistemelor sociale , Luhmann a explorat un numar de alte contexte de cercetare. Munca lui se bazeaza in special pe scrieri in filozofie , teoria generala a sistemelor si cibernetica. In acest sens , scrierile sale intr-adevar difera de traditia sociologica. Pe de alta parte , oricum , Luhmann s-a identificat pe sine tipic , ca sociolog, si a prezentat opera sa ca "sociologie". El si-a justificat excursiile sale in afara disciplinei in felul acesta: "Progresele in abstract si noile formatii conceptuale care deja exista sau care reies in contexte interdiciplinare ar trebui facute folositoare in cercetarea sociologica"(1995 a:11). In plus Luhmann chiar si-a publicat propria analiza scrupuloasa a scrierilor parintilor fondatori ai disciplinei asemenea lui Max Weber, si Emile Durkheim. Si ambele carti ale sale "Soziale systeme"(1984), si "Die Gesellschaft der Geselschaft(1997)", sunt prezentate explicit ca o evaluare critica si modificare a muncii lui Parsons Talcott, care este "singura teorie sociologica sistematica care exista momentan.". In acest sens munca sa deasemenea poate fi perceputa ca o reflectie asupra mostenirii disciplinei, si ca o contributie la clasicele discutii din sociologie.
As vrea sa ma concentrez asupra unui aspect fondator a teoriei sistemelor sociale a lui Luhmann, si anume teoria dublei contingente. Analizezle lui Luhmann asupra dublei contingente isi au ca punct de start niste intrebari clasice. Cum pot doi indivizi , care vin fata in fata , sa acopere diferentele dintre ei si sa stabileasca o relatie unul cu celalalt? Cum face cealalta orientare din fiecare din participanti sa apara si sa evolueze intr-o relatie sociala? Cum este posibila coordonarea actiunilor dintre ego si alter ? In teoria sistemelor lui Luhmann, teorema dublei contingente este introdusa la un nivel bazic sa analizeze aparitia sistemelor sociale. Dar dupa cum e bine stiut , Talcott a fost primul care a numit si a dat o formulare precisa la aceasta teorema. Parsons a privit "dubla contingenta ca un concept teoretic, care este necesar sa il luam in calcul pentru posibilitatea interactiunilor sociale si prin extindere , a ordinii sociale. Analizele lui Luhmann sunt o reconsiderare sistematica a tratamentului lui Parsons asupra "propozitiei fundamentale a interactiunii dublei contingente". Pentru a explora interpretarile lui Luhmann este necesar sa incepem cu o discutie a formularii lui Parsons , asupra teoremei sale fundamentale.
Talcott Parsons (1902-1979), a introdus conceptul dublei contingente in 1951, aproape s simultan cu aparitia " Catre o teorie generala a actiunii" o antologie editata cu Edward Shils, si "Sistemul social". Conceptul sau diferentiaza doua aspecte. Pe de o parte dubla contingenta da atentie potentialului conflict dintre indivizi , confruntand unul pe altul fata in fata. Pe de alta parte el puncteaza catre talent care ar putea conduce la cooperare si impartire. Situatia dublei contingente este o conditia bazica inevitabila, care genereaza o problema la nivelul social care cere o solutie daca interactiunea sociala si ordinea sociala sunt posibile. Parsons ia in vedere ca normele si valorile unui sistem distribuit simbolic rezolva problema dublei contingente. In cadrul sau teoretic el a facut o orientare normativa - cu prezumtia consensului- o trasatura indispensabila a oricarei interactiuni. Astfel voi incerca sa demosntrez, oricum, este important sa faci miscarea de la problema dublei contingente catre idei ce o solutioneaza. Si in acest punct interpretarile lui Luhmann si Parsons difera.
In introducerea "Afirmnatie generala" a cartii "Catre o teorie generala a actiunii" , Parsons isi incepe analiza dublei contingente distingand:
intre obiectele care interactioneaza cu subiectul activ si acelea care nu ; aceste obiecte care interactioneaza sunt ele insele actori sau ego-uri. Ne vor fi prezentate ca obiecte sociale sau alter-uri. Un potential obiect-mancare nu este un alter, pentru ca nu raspunde la asteptarile ego-ului si pentru ca nu are asteptari de la actiunea ego-ului; o alta persoana - o mama sau un prieten , ar fi un alter ego.
Baecker, Dirk (2001) "De ce sisteme", Teorie, Cultura, Societate 18(1): 59-74.
Blom, Tannelie(1997) Complexitatea in contingenta Kampen: Kok Agora.
Glanville, Ranulph(1982)"in fiecare cutie neagra sunt doua cutii albe care incearca sa iasa", Behavioral science 27:1-11.
Goffman, Erving(1959) Prezentarea eului in viata de zi cu zi. New york: Double day
Habermas, Jurgen (1987) Teoria actiunii communicative , Vol 2. Boston: B
acon
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
