Distincția - Fonem

Pentru realizarea unei paralele sunet -; fonem cat mai cuprinzatoare si comprehensibile, se impune cu necesitate recapitularea unor notiuni teoretice cu privire la: h1h14hl

- producerea si receptarea sunetelor limbii, (care se realizeaza de catre aparatul fonoarticulator si cel auditiv)

- proprietatile sunetelor,

- articularea sunetelor,

- acustica sunetelor.

1.a. Aparatul fonoarticulator are ca parti componente esentiale plamanii, laringele, glota, epiglota, faringele, cavitatile supralaringiene, organele articulatorii propriu-zise: limba, valul palatin, palatul dur, zona alveolara, dintii, maxilarul inferior, buzele. b. Aparatul auditiv este format in principal din canalul auditiv extern, membrana timpanica, lantul de oscioare, urechea interna.

Atat aparatul fonator cat si cel auditiv prezinta proiectii corticale care prin mecanisme

neuropsihice complexe asigura codificarea si decodificarea informatiei psiholingvistice.

Din punct de vedere acustic, sunetul este prezentat simplu, ca o unda sonora cu aspect regulat

(reprezentata printr-o linie sinusoida avand oscilatii uniforme), mai precis ca un fascicul de astfel de unde. El se deosebeste de zgomot tocmai prin caracterul sau muzical.

2. Proprietatile sunetului sunt calitati dobandite de sunet

(unda sonora) in urma prelucrarii

(producere, amplificare, modulare) in aparatul fonator. Ele nu au relevanta articulatorie directa, dar pot fi implicate in crearea unor efecte expresive, asociate segmentelor articulate.

1. Inaltimea sunetului e data de frecventa vibratiilor undei sonore (fiind direct proportionala cu aceasta). Rezultatul este un sunet mai acut (inalt) sau mai grav (jos).

2. Intensitatea sunetului este determinata de amplitudinea vibratiilor.

3. Durata sunetului este urmarea directa a timpului de vibratie a coardelor vocale, corelat cu mentinerea organelor articulatorii in pozitia respectiva.

4. Timbrul sunetului constituie o calitate de sinteza, individualizatoare in raport cu emitentul, find rezultatul imbinarii dintre unda fundamentala si undele armonice (sunete aflate la o octava si in diferite raporturi de frecventa cu unda fundamentala).

Calitatile sunetelor nu depind numai de particularitatile de rostire ale vorbitorilor, ci si de pozitiile acestor sunete in complexele sonore ale cuvintelor

(pozitie initiala, mediala, finala, etc) si de pozitiile fata de alte sunete, deci depind si de fenomenul de coarticulatie. Astfel, pozitia initiala este favorabila pastrarii timbrului, sonoritatii, duratei si intensitatii atat a vocalelor, cat si a consoanelor, pe cand pozitia finala este nefavorabila pastrarii nealterate a acestor trasaturi.

3. Articularea sunetelor limbii romane se realizeaza in cavitatea bucala, prin interventia

(in cazul organelor mobile) si participarea (in cazul celor fixe) organelor articulatorii. In functie

de caracterul undei sonore, obtinute ca urmare a impiedicarii sau neimpiedicarii ei in circuitul ei parcurs prin cavitatea bucala, se obtin vocale sau consoane.

Vocalele sunt unde sonore regulate, muzicale, rezltate din trecerea continua, nestanjenita, a curentului de aer prin cavitatea bucala.

CLASIFICARE

a) In functie de apertura (gradul de deschidere al maxilarului) si de apropierea limbii fata de baza:

- Vocale deschise: a

- Vocale semideschise: e, a, o

- Vocale inchise: i, i, u

b) In functie de localizare

(locul unde se creeaza spatiul optim de rezonanta, prin modul de asezare a limbii):

- Vocale anterioare: e, i

- Vocale mediale / centrale: a, a, i

- Vocale posterioare: o, u

c) In functie de labializare

(participarea sau neparticiparea buzelor):

- Vocale labializate: o, u

- Vocale nelabializate: a, e, i,

i

Consoanele sunt unde sonore care isi pierd caracterul regulat, muzical, din cauza interpunerii in calea lor a unor obstacole care inchid (momentan) sau ingusteaza mult canalul fonator bucal si creeaza astfel unde suplimentare nearmonice. Acestea transforma sunetele respective in zgomote. Distinctia dintre diferite unitati consonantice provine din cateva caracteristici ale interventiei organelor articulatorii.

CLASIFICARE

a) In functie de locul de articulare

1. Anca, M. (2001). Logopedie, Ed. P.U.C., Cluj -; Napoca.

2. Rosetti, A.; Lazaroiu A. (1988). Introducere in fontica, E. D. P, Bucuresti

3. Stan, I. T. (1996). Studii de fonetica si fonologie, Ed. P. U. C., Cluj -; Napoca

4. Toma, I. (2000). Limba romana: fonetica -; fonologie -; lexicologie, E. D. P, Bucuresti