Comunicarea ca metodă de transmitere a cunoștințelor

Priceperea de a comunica este deosebit de importanta pentru solutionarea problemelor de orice tip si este una dintre cele mai pretioase deprinderi pe care omul le obtine in viata. Comunicarea poate fi definita ca o transmitere de informatie sau ca un schimb de informatie.

Comunicarea consta in transmiterea informatiei (mesajului), atunci cind ne expunem gindurile, si receptarea informatiei, atunci cind ascultam interlocutorul.

Exista doua metode de transmitere a informatiei - mesaj-tu si mesaj-eu. Mesajele-tu contin revolta, amaraciunea, apararea, acuzarea; ele sint orientate impotriva altui om, in functie de problema sau situatia concreta. Cind se primesc mesaje-tu, comunicarea se intrerupe si cearta poate incepe usor.

Dar succesul oricarei comunicari este determinat, in primul rand, de intelegerea reciproca. Dezacordurile si conflictele se amplifica si se complica din cauza incapacitatii noastre de a vedea lumea cu mintea si inima altor oameni. Daca nu exista intelegere reciproca, nu exista nici incredere. Dar, daca posedam arta comunicarii, ii putem intelege mai usor pe alti oameni, iar lor le este mai usor sa ne inteleaga. De remarcat ca adevarata comunicare presupune nu numai schimb de cuvinte, idei si informatii, dar si de sentimente, emotii, trairi.

Comunicarea este prezenta in tot ce facem in viata si este esentiala pentru a putea munci si trai. Comunicarea se defineste ca transfer de informatii de la un emitent (expeditor) la un primitor (destinatar) in conditiile realizarii aceleiasi semnificatii mesajului la cei doi subicti

Comunicarea in scris este potrivita pentru transmiterea informatiilor de interes general, a mesajelor oficiale, formale sau pe termen lung, precum si a mesajelor ce vizeaza un numar mare de oameni a caror activitate este interdependenta. Ca si in cazul comunicarii orale, mesajul scris trebuie sa fie adecvat, adaptat la caracteristicile cititorilor.

Pentru profesor, metoda didactica este un plan de actiune conceput pentru transmiterea cunostintelor si formarea competentelor specifice. Alegerea metodei de instruire se face in functie de doua categorii de factori:

- obiectivi (natura finalitatilor; logica interna a stiintei; mecanismele invatarii s.a.m.d.);

- subiectivi (contextul uman si didactic in care se aplica metoda; personalitatea profesorului; psihologia elevului / a clasei, stilurile de invatare ale elevilor).

Comunicarea este desigur o posibilitate sau o conditie de interactiune psihosociala, dar este in acelasi timp si o situatie cognitiva reciproca, de transmitere de informati, de descoperire. Este un ,,moment" de confruntare si de solidaritate umana, de achizitie si de intelegere a ceva in plus, dar si de afirmare a creativitatii.

FUNCtIILE METODELOR DE INSTRUIRE

Acestea sunt de doua categorii:

I. generale; si

II. specifice.

Functiile generale:

a. Functia cognitiva: vizeaza organizarea si dirijarea cunoasterii, implicit a invatarii;

b. Functia instrumentala (operationala) - cea de intermediar intre elev si materia de studiat; obiective si rezultate;

c. Functia normativa - cea de a arata cum sa se predea, cum sa se invete - astfel incat sa se atinga performantele stabilite;

d. Functia motivationala - cea de stimulare a creativitatii, de starnire a curiozitatii si interesului pentru cunoastere (intarirea psihologica