Teorii ale agresivității

2.1.Teoria frustrare-agresivitate studieaza efectul experientei asupra agresivitatii. La sfarsitul anilor 1930, o grupa de behavioristi au concluzionat ca agresivitatea este cauzata de frustrare.

Elaborata de W. Scott & J. Dollard, ( teoria reactiva, 1933) , teoria frustratiei preia teoria lui Freud considerand ca agresivitatea este un rezultat al blocarii din exterior, sau al frustrarii, care impiedica pulsiunea vitala de a-si realiza scopul. Omul poate reactiona agresiv in fata frustrarii. Daca agresivitatea nu poate fi exprimata, poate fi dirctionata spre un nou substitut sau orientata spre sine, devenind autoagresivitate. Miller sustine ca, in multe situatii, frustrarea declanseaza agresivitate. Relatia dintre frustrare si agresiune este una liniara. Intensitatea raspunsului agresiv este direct proportionala cu intensitatea frustrarii. Intensitatea frustrarii rezulta din importanta pentru subiect a activitatii blocate sau a scopului propus

Ipoteza frustrare-agresivitate este o explicatie inadecvata a agresivitatii, pentru ca si alte experiente pe langa frustrare pot determina agresivitate. Leonard Berkowits a fost inspirat de eficienta ipotezei frustrare-agresivitate si a dezvoltat ipoteza revizuita frustrare-agresivitate.

Pentru Bekoewits, frusrarea nu este decat o conditie sau un facilitator ; iar pentru a provoca o reactie agresiva este nevoie de un stimul extern. El neaga relatia automata si liniara dintre frustrare si comportamentul agresiv, introducand doua elemente intermediare : reactia emotionala la frustrare (furia) si prezenta unor indici evocatori, indispensabili actualizarii agresivitatii.

Potrivit lui Berkowits (1974), frustrarea nu determina in mod direct agresivitate, dar determina manie sau un alt sentiment neplacut, cum ar fi anxietate sau deprimarea. Sentimentul neplacut, la randul lui, va determina agresivitate mai ales atunci cand sunt prezenti stimuli care sunt asociati cu agresivitatea (de exemplu: un cutit)

Berkowits a demonstrat acest lucru printr-un experiment in care studentii de sex masculin au administrat socuri electrice altor studenti pentru a induce acestora sentimentul de manie. Cand studentilor, carora le-au fost administrate socurile, li s-a dat ocazia de a administra ei insisi socuri studentilor care le-au administrat socuri, ei au adminstrat mai multe socuri in situatia in care un stimul agresiv (de exemplu: un revolver) a fost lasat pe masa, spre deosebire de situatia in care era prezent un stimul neutru ( o racheta badminton). S-a ajuns la concluzia ca este mai probabil ca frustrarile neasteptate sa produca agresivitate, deoarece evoca sentimente neplacute mai puternice, decat frustrarile expectate.

Teoria lui Berkowits cu toate ca face apel la furie ca stare intermediara , este o teorie behaviorista in ceea ce priveste rolul stimulilor situationali in declansarea anumitor conduite agresive astfel ca un stimul asociat inainte cu o agresiune poate functiona ca indicator la agresiune in absenta unei frustrari propriu-zise.(apud Berkowits 1989, Feldman,2000)

2.2.Teoria invatarii observationale formulata de Albert Bandura afirma ca agresivitatea este un comportament dobandit, produs si mentinut de anumite conditii sociale. Aceasta teorie este opusa teoriei instinctuale care se concentreaza pe explicarea innascuta a agresivitatii.

Punctul de plecare al acestei teorii este ca individul are capacitatea de a-si modifica comportamentul si de a se adapta in functie de experientele achizitionate anterior.

Prin invatarea directa observationala un comportament agresiv se realizeaza daca este urmat de o intarire pozitiva. invatarea prin incercare si eroare este un mod de a reactiona in urma unei incercari spontane, din care doar cele care se incheie cu succes sunt retinute, cele care conconduc la esec fiind abandonate. Astfel, repetarea unor situatii asemanatoare in care comportamentul agresiv a avut succes va duce la mentinerea si consolidarea acestui comportament, subiectul avand convingerea ca succesul intr-o asemenea situatie se obtine prin intermediul agresiunii. in caz contrar, daca comportamentul agresiv este urmat de esec sau de o pedeapsa are loc o inhibare a comportamentului respectiv.

invatarea observationala explica comportamentul agresiv prin influenta factorilor de mediu care pot determina si invata un individ sa fie agresiv. Atunci cand copii reusesc sa se joace cu jucariile dorite in urma unui comportament agresiv, invata repede sa actioneze agresiv. in acest caz, comportamentul este intarit in mod direct (apud Bandura 1973, Feldman p.544)