Politică Comparată

CAPITOLUL I

CARACTERISTICILE POLITICII COMPARATE

Politica comparata rezida in aplicarea metodei comparative in stiinNa politica. De aceea

investigarea cadrului teoretic care orienteaza cercetarea indica modul in care analiza

comparativa contribuie la realizarea obiectivelor specifice stiinNei politice. Desi parte a

demersului politologic, politica comparata, isi gaseste fundamentele stiinNifice in

sociologia secolului al XIX-lea. Emile Durkheim, intemeietor al sociologiei, a privilegiat

metoda comparativa cata vreme sociologia nu putea folosi, datorita consecinNelor, metoda

experimentala. Acesta din urma presupune testarea unei ipoteze in anumite condiNii care

permit cercetatorului sa controleze una sau mai multe variabile independente si sa

observe modificarile pe care aceste intervenNii le induc asupra variabilelor dependente. In

domeniul stiinNelor sociale, si cu atat mai mult in cazul stiinNei politice, foarte rar se pot

intruni condiNiile pentru un experiment. Alegerile parlamentare, spre exemplu, nu pot fi

supuse experimentului. Pe de alta parte procesele socio-politice din trecut nu mai pot fi

nici ele reconstituite si cu atat mai puNin reacNiile subiecNilor nu mai pot fi supuse unui

control din parte experimentatorului. Nu trebuie neglijat nici impactul eticii asupra

demersurilor de tip experimental ce limiteaza libertatea de acNiune a experimentatorului.

In cadrul stiinNelor sociale metoda comparativa a devenit un substitut al experimentului.

aceasta metoda pune in evidenNa asemanarile si/sau deosebirile ce pot fi evidenNiate in

cazul unor obiecte empirice considerate comparabile, astfel ca urmare a acestei operaNii se

pot elabora ipoteze explicative de tip cauzal. ComparaNia politica are, deci, ca finalitate

elaborarea unor explicaNii cu valoare stiinNifica.

1. Specificul metodei comparative

O disciplina stiinNifica propune tip de discurs asupra unui domeniu de obiecte, metoda

constituind o modalitate de articulare a acestuia. Metoda comparativa presupune ca

realitatea este organizata dupa o ordine pe care cercetatorul o poate descoperi. Oricare ar

fi modul de cunoastere utilizat, stiinNific sau filosofic, ceea ce se analizeaza este

constructul si nu realitatea obiectiva. Activitatea de cunoastere consta in elucidarea a

ceea ce se numeste relaNia dintre elementele tabloului pentru a putea structura faptele.

Astfel compararea consta in cautarea de similaritaNi structurale intre clasele tabloului.

In primul rand comparaNia presupune inventarierea claselor din tablou. Daca se

analizeaza, de exemplu, dinamica regimului politic intr-o perioada data, se identifica

etapele semnificative. A doua operaNie consta in stabilirea unei ordinii a elementelor in

funcNie de conexiunile dintre ele. In exemplul precedent ordinea poate rezulta din

cronologie sau in funcNie de partidele ce au deNinut guvernare sau de rolul instituNiilor

politice in influenNarea regimului. Descrierea comparativistului urmareste sa identifice

invariantul.

Astfel comparaNia corespunde realitaNii fara sa o reproduca total. Clasele de

elemente reprezinta configuraNia tipurilor de obiecte constituind realitatea pe care o

transpune tabloul. ComparaNia este din ce in ce mai mult folosita pentru a atinge obiective

descriptive, pentru a putea facilita focalizarea pe faptele ,,indivizilor" istorici concreNi

(comunismul romanesc, Partidul Conservator englez, etc.) in raport cu concepte

universale si abstracte (comunismul, conservatorismul).

ComparaNia poate fi binara, atunci cand sunt comparate doua obiecte, serii de

obiecte sau sisteme politice, sau multipla, cand se compara mai multe mai multe obiecte

rezultate din contexte diferite sau un numar mai mare de sisteme politice. In primul caz

comparaNia prezinta avantajul de a fi intensiva, pe cand a doua permite identificare unui

numar mai mare de variabile de analiza.

Din perspectiva ariei comparaNia poate realiza compararea unor obiecte sau

sisteme politice aflate in proximitate (sistemul de partide romanesc si maghiar) sau poate

utiliza metode ,,contrastelor dramatice" opunand cazuri foarte diferite pentru a identifica

fundamentele istorice si culturale ale fiecaruia (statul occidental versus statul in lumea

musulmana). Prima perspectiva asigura rigoare si operaNionalitate pe cand a doua ofera

deschideri descriptive si explicative.

StiinNa politica se afla intr-o relaNie de puternica dependenNa de metoda

comparativa. Politologul urmareste sa compare fapte relevante aparNinand aceiasi

categorii, dar care se insereaza in contexte diferite, putand astfel sa explice geneza si

diferenNele de configuraNie. Aplicata la sfarsitul secolului al XIX-lea pentru a evalua

instituNiile politice de Lowell politica comparativa nu este in mod necesar transnaNionala.

Scoala franceza de analiza electorala a comparat voturile in funcNie de criteriul geografic

pentru a explica diferenNele de comportamentul electoral.

Toate aceste orientari demonstreaza ca prin comparaNie este vizata o metoda si nu

un obiect de cercetare. Metoda comparativa se inspira direct din metoda variaNiilor

concomitente pusa la punct de John Stuart Mill care urmareste interpretarea variaNiilor ce

afecteaza un obiect social sau politic dat pentru a consta diferenNele in modul de

activitate a cutarui sau cutarui factor, toNi ceilalNi factori ramanand egali. O asemenea

metoda isi dovedeste limitele sale cu atat mai mult in stiinNa sociala unde mediul in care

se construieste obiectul social are o asemenea complexitate incat este dificil, daca nu

imposibil, de al izola.

ALMOND, GABRIEL, ERBA,SIDNEY, Cultura Civica, Bucuresti, CEU Press si

Editura DU Style, 1996.

ANDREESCU, GABRIEL, "Autodeterminarea minoritaNilor naNionale", in Revista

Romana de Drepturile Omului, Centrul pentru Drepturile Omului APADOR-CH, Nr.

12/1996

BADIE, BERTRAND, GUY HERMET, Politique comparee, Paris, PUF, 1990

BOGDANOR, VERNON (ed.), The Blackwell Encyclopaedia of Political Science,

Oxford, U.K., Massachusetts, U.S.A., Blackwell Publishers, 1993

BULAI, ALFRED, Mecanismele electorale ale societaNii romanesti, Bucuresti, Paideia,

ColecNia StiinNe Sociale, 1999

BULL, ANNA, "Regionalism in Italy", Articolul 4 in EUROPA, No. 2/1996 (

www.intellectbooks.com/europa/number2/bull.htm)

BURKE, EDMUND, ReflecNii asupra RevoluNiei din FranNa, Bucuresti, Nemira, 2000

CHANTEBOUT, BERNARD, Droit constitutionnel et science politique, Paris, A.

Colin, 1979.

DEBRY, MICHEL, Sociologie des crises politiques , Paris, PFNSP, 1987

DOGAN, MATTEI, PELASSY, DOMINIQUE, Cum sa comparam naNiunile.

Sociologia politica comparativa, Editura Alternative, Bucuresti, 1993

FILIPESCU, ION P., FUEREA, AUGUSTIN, Drept instituNional comunitar european,

EdiNia a V-a, Editura ACTAMI, Bucuresti, 2000

GIBBINS, J.R., Contemporary Political Culture, Politics in Post-Modern Age, Sage,

London, 1989

GROSSER, ALFRED, L'explication politique. Une introduction a l'analyse

comparative, Paris, A. Colin, 1972

HITCHINS, KEITH, Mit si realitate in istoriografia romaneasca, Editura

Enciclopedica, Bucuresti, 1997

HAGUE, ROD, HARROP, MARTIN, BESLIN, SHAUN, Comparative Government

and Politics, London, MacMillan, 1993