Curs Stasiologie

Tema 1: Teorii cu privire la geneza partidului politic.

Teoria modernizarii politice explica aparitia partidelor prin conexiune cu dezvoltarea generala a societatii moderne si in special cu ceea ce Weber numea legitimitatea legal-rationala. Mecanismele procesului modernizarii politice sunt analizate de Samuel Huntington in lucrarea Political Order in Changing Societies , aparuta in 1968. In esenta, partidele au capatat legitimitate odata cu trecerea de la modelul democratiei directe la cel al democratiei indirecte. Ideea desemnarii reprezentantilor politici prin vot popular, in conditiile competitiei dintre partidele politice, a capatat o forta tot mai mare, inlocuind in cele din urma conceptia suveranitatii populare din secolul al XVIII-lea, ce respingea posibilitatea legiferarii prin reprezentanti. Partidele, exprimand legatura dintre guvernanti si guvernati, au devenit astfel fundamentul democratiei reprezentative (indirecte).

Teoria situational-istorica sustine teza genezei partidelor politice ca reactie (solutie) la existenta unui conflict social major, caracterizat prin incapacitatea sistemului politic existent de a-l rezolva, fiind necesare noi institutii politice. Acestea sunt partidele politice. Teza este creditata, bunaoara, de Jean Blondel, in opinia caruia prezenta unui conflict social major este corelata cu alte doua conditii: acceptarea solutiei de a apela la popor pentru rezolvarea crizei si convingerea ca partidele sunt singurele in masura sa confere fundament solutiei.

Teoria institutionala, legata in primul rand de numele lui Maurice Duverger, dar ale carei elemente le regasim si la alti autori, precum romanul Petre P. Negulescu, considera ca partidele au aparut ca o prelungire fireasca a grupurilor parlamentare care se constituisera in adunarile reprezentative ale inceputului epocii moderne. In acest stadiu, partidele sunt grupari imobile, fara suport exterior bine definit, mai aproape de grupurile de interese sau de presiune de astazi, reprezentand insa momentul care preceda si anunta iminenta constituire a partidelor politice in sens modern.

Pe de alta parte, o abordare diferita a genezei partidelor politice propune cercetatorul norvegian Stein Rokkan , prin teoria clivajelor. Pornind de la acelasi context al modernizarii politice, Rokkan apreciaza ca la originea partidelor politice se plaseaza patru tipuri de clivaje (fracturi) sociale ce corespund ce corespund unor momente critice ale procesului de modernizare. Aceste clivaje sunt: centru-periferie; stat-biserica; rural-urban; patron-angajat. Primele doua clivaje sunt specifice perioadei de constituire a statelor-natiuni si explica divizarea intereselor pe doua directii: una a opunerii grupurilor politice de reprezentanti ai centrului celor care promoveaza interesele periferiei; cealalta, a contrastului dintre reprezentantii statului si cei ai bisericii.

Tema 2: Definirea partidului politic.

Modelul caracterial astfel constituit constituie baza epistemologica a conceptului de partid politic, preocuparile majoritatii stasiologilor convergand catre conturarea unei definitii axate pe sublinierea trasaturilor esentiale ale partidului politic.

Partidele politice - sublinia Maurice Duverger - se definesc mult mai putin prin programul lor sau prin clasa aderentilor, decat prin natura organizarii: un partid este o comunitate cu o structura sociala particulara. Partidele moderne se caracterizeaza inainte de toate, prin anatomia lor.

Asocierea elementelor structurale si functionale ale partidului politic, ca modalitate de diferentiere a acestuia de alte organizatii politice, i-a permis lui Sigmund Neumann sa elaboreze una dintre cele mai cuprinzatoare definitii. Partidul politic - arata teoreticianul citat - este organizatia inchegata a fortelor active ale societatii, preocupate de controlul asupra puterii guvernamentale si care lupta deschis pentru castigarea maselor, lupta in care se intrec cu o alta grupare sau cu mai multe grupari avand functii diferite. Ca atare, el reprezinta acea veriga mare care leaga fortele sociale si ideologiile de institutiile guvernamentale oficiale si se angajeaza in activitatea politica, intr-un cadru mai larg al comunitatii politice .