Geopolitică

Studiul istoriei, a raporturilor dintre state si a modului cum si-au rezolvat interesele in diferite regiuni bogate in surse de hrana sau metale pretioase ne ofera suficiente exemple care pot fi incadrate in ceea ce numim astazi fenomen geopolitic. ShldonWolin subliniaza ca o relatie directa dintre spasiu si politica a existat inca de la aparitia civilizatiei statului, din momentul in care grupurile umane organizate capata constiinta propriei identitati si fac distinctie dintre ,,Noi" si ,,Ceilalti"

Coborand pe cursul ei, nu ne vom opri la indepartatul si framantatul timp al razboaielor hitito-egiptene pentru stapanirea campurilor manoase si a unor orase infloritoare sau la disputa pentru suprematia in Mediterana orientala dintre greci vi fenicieni , desi inca din aceste vremuri intalnim fenomene si realitati politice foarte comune astazi.

Edificator este faptul ca orasul-stat Ugarit, asezat pe malul Marii Mediterane, care intretinea prospere legaturi comerciale cu Creta, Egiptul si o serie de orase de pe coasta mediterana, a ramas definitiv in sfera de influenta a hititilor dupa batalia de la Qades dintre faraonul Egiptului, Ramses al II-lea, si regele hitit Muwattal (aprox.1293). Tratatul de pace cu Egiptul ii asigura statului hitit linistea nu numai la granita de sud, ci si la cea de rasarit. Acest lucru era poate cel mai important pentru statul hitit.

La limita secolelor al XIV-lea si al XIII-lea i.Chr. puterea Asiriei a crescut foarte mult, rupand echilibrul de forte care asigurase pacea in zona. Regele asirian Adad Mari I a distrus regatul Mitanni, cu care hititii intretineau legaturi de prietenie, a ocupat Babilonul apoi a unit sub un singur sceptru intreaga Mesopotamie. Avea deci destule forte pentru a-i ataca pe hititi si chiar intentiona sa o faca , dar, dupa incheierea tratatului de ajutor reciproc dintre Hattusili si Ramses al II-lea, a trebuit sa renunte la aceasta intentie.

Istoria antica ofera spre reflectie, dar si pentru analiza geopolitica, doua realitati politice: una efemera, Imperiul lui Alexandru cel Mare (356-323 i.Chr.) si alta mult mai durabila, Imperiul Roman. Istoricii, mai vechi sau mai noi, au prezentat numeroase explicatii in legatura cu evenimentele care au condus la aparitia, ascensiunea si decaderea acestor imperii, mai putin cele de ordin geopolitic.

in cazul ascensiunii imperiului elenistic, evolutia geopolitica este mai mult decat relevanta. Posesiunilor mostenite de la tatal sau, Filip al II-lea, regatul Macedoniei si hegemonia ligii elenice, Alexandru le-a adaugat un teritoriu tot atat sau poate chiar mai mare decat imperiul ahmenid din epoca maximei sale expansiuni, sub Darius I. Nici un cuceritor n-a reunit sub sceptrul sau atatea provincii si nici nu si-a purtat armatele, in antichitate, atat de departe de patrie.

Nu e suficient, pentru a explica asemenea succese, sa invocam doar forta militara a tanarului stat macedonian si bravura soldatilor greci. Contingentele pe care le-a avut Alexandru, la dispozitia sa, pentru cuceriri au fost modice. Chiar si in acea vreme, pentru o astfel de intreprindere, 38.000 sau 40.000 de oameni la inceputul expeditiei si aproximativ 80.000 de soldati in momentul disparitiei lui n-au fost cifre iesite din comun. Indiscutabil, Alexandru cel Mare a fost un stralucit strateg, poate cel mai mare al intregii antichitati, insa a fost si un foarte bun cunoscator al realitatilor politice din spatiile pentru care si-a manifestat interesul si pe care apoi le-a cucerit. A inteles ca raportul de putere ii este favorabil si a exploatat acest lucru fulgerator, cu ajutorul instrumentului militar. De remarcat faptul ca, in teritoriile cucerite, Alexandru nu s-a prezentat numai in calitate de invingator, ci si de aducator al pacii. N-a fost adeptul idealului pan elenic. El n-a dorit "supunerea si umilirea barbarului, ci contopirea acestuia cu grecul intr-un ansamblu armonios in care fiecare si-ar avea partea lui".

Alexandru si-a dat seama ca armonizarea intereselor economice dintre diferite entitati statale intrate sub autoritatea sa si schimburile comerciale sunt cei mai siguri garanti ai dainuirii imperiului sau. O geniala intuitie l-a facut sa impuna imperiului o moneda unica. Se poate afirma ca Alexandru cel Mare a intrupat perfect cele doua personaje - diplomatul si soldatul - care in conceptia geopolitica a lui Raymond Aron simbolizau raporturile dintre state, care pot fi asadar reduse la negocieri si la razboi

Asadar, in spatele cuceririlor fulminante ale lui Alexandru cel Mare, putem identifica un clar proiect geopolitic realizat prin mijloace geostrategice, si anume de a reuni sub o singura autoritate toate popoarele care, facind parte dintr-o civilizatie deja avansata, sint destul de mature, din acest punct de vedere, pentru a crea un stat si pentru a fi cuprinse, conform unei logici federale, in jurul Orientului Apropiat Moartea fulgeratoare a pus capat nu numai vietii unui mare strateg si comandant de osti, dar si a unui altfel de imperiu in lumea antica.