Metode de lucru în grup la limba și literatura română - aplicații

CAPITOLUL I. Grupurile. Felul grupurilor şi tehnici de constituire a grupurilor

1. Raportul dintre echipa de lucru şi grupul de muncă

Conceptele de grup şi de echipă nu sunt sinonime. Scopul pentru care sunt constituite, structura lor şi modul de funcţionare ne permit să apreciem că, în timp ce toate echipele pot fi privite precum grupuri, nu toate grupurile sunt echipe. Un grup poate fi considerat echipă numai dacă membrii săi se ajută între ei, pentru a îndeplini obiectivele organizaţiei. Aşadar, o echipă este un grup ai cărui membri se influenţează între ei pentru îndeplinirea unui obiectiv al organizaţiei.

Termenul de „echipă“ este perceput de majoritatea oamenilor ca ceva pozitiv, de aceea este folosit de multe ori în exces în cazul unor grupuri de oameni care într-o formă sau alta lucrează împreună. Pentru a avea o echipă eficientă, fiecare membru trebuie să aibă o serie de competenţe sociale care fac posibil integrarea lui într-o echipă. Grupul social este definit de Lazăr Vlăsceanu ca „ansamblu de persoane caracterizat de o anumită structură şi cu o cultură specifică rezultate din relaţiile şi procesele psihosociale dezvoltate în cadrul său. Ca atare, este ireductibil la simpla însumare sau juxtapunere a indivizilor. Prin natura sa, societatea umană are o organizare grupală. Un individ aparţine unuia sau mai multor grupuri sociale.

Motivele asocierii în grup sunt atracţia pentru activităţile grupului, simpatia pentru membrii grupului şi satisfacerea nevoilor personale. Orice persoană aspiră să devină membru al unui grup indiferent de comunitatea naţională sau de statusul social. S-a evaluat că circa 80% din activitaţile pe care oamenii le fac în grup pot fi făcute de unul singur şi totuşi oamenii se asociază mereu şi extrem de divers, aceasta fiind o caracteristică a societăţii contemporane. Atracţia pentru activităţile grupului este considerat ca fiind unul dintre principalele motive de constituire a grupurilor sociale. Acest motiv este susţinut de dorinţa omului de a participa la activităţi de grup şi mai ales de faptul că atingerea unui obiectiv este mai uşor de realizat în grup decât singur. Pot fi evidenţiate mai multe tipuri de grupuri de această natură precum: grupurile de muncă – formate pentru a realiza o sarcină mai eficient şi mai rapid; grupurile de soluţionare – mai ales atunci când apar probleme legate de activităţi civile şi sociale; grupuri legislative – grupurile constituite în vederea elaborării legilor şi regulamentelor; grupuri de autosprijin – în care membrii grupului acţionează în vederea proprii perfecţionări. Simpatia pentru membrii grupului reprezintă un alt motiv care stă la baza constituirii grupurilor sociale. S-a pornit de la observaţia că adeseori oamenii aderă la un grup nu pentru că sunt interesaţi de scopurile sau activităţile grupului, ci pentru că membrii grupului respectiv sunt atractivi din punct de vedere interpersonal. Grupurile care se formează pe baza atracţiei interpersonale apar în mod spontan. Grupurile astfel constituite au mai multe moduri formale de susţinere a activităţii din partea membrilor săi. Satisfacerea nevoilor emoţionale personale - oamenii devin membri ai unui grup pentru că numai în cadrul unei colectivităţi le sunt îndeplinite nevoile emoţionale de comparare, de evaluare socială. Omul în stare izolată nu are posibilitatea de a se autoevalua corect, de a-şi compara abilitaţile în raport cu ceilalţi oameni. De aceea omul caută oameni asemănători pentru a-şi evalua calităţile, abilităţile, pentru a maximaliza vizibilitatea socială a acestora.