Sinteza de fata urmareste familiarizarea cu problemele
fundamentale ale domeniului. Este o sinteza in general, dar si una a
,,momentului", de aceea, in cuprinsul ei ne propunem sa schitam
contributiile majore in domeniul invatarii scolare: ,,Intemeietori",
,,Continuatori", ,,Specificul psihologiei educatiei", ,,Intelectul specific
si problema constituirii anticipate a intelectului dezirabil". O data
insusite aceste obiective generale, din Sinteza, cursul poate fi parcurs
mai usor.
Introducere
A intelege astazi psihologia educatiei inseamna a parcurge istoria
ei (de la pedagogia pedagogica, la didactica intelectului), asa cum apare
mai ales din perspectiva aplicatiilor ei practice. Este un drum lung, care
nu poate fi scurtat rezonabil decat prin analiza primelor si ultimelor
verigi ale lantului si prin rezumarea drumului parcurs. Vom incepe cu
prima veriga: pedagogia psihologica, vom continua cu enuntarea
momentelor parcurse, pentru a incheia cu punctul final la care s-a ajuns.
Pana in decembrie 1989, asa cum pedagogia era formata din
doua parti principale: didactica (care se ocupa cu problemele instruirii
din perspectiva pedagogica) si teoria educatiei (care se ocupa cu
problemele educatiei, din aceeasi perspectiva), exista si o psihologie
pedagogica, formata tot din doua parti: psihologia instructiei si psihologia
educatiei. Ea studia acelasi domeniu ca si pedagogia, dar din
perspectiva psihologica.
316
Din motivele de mai sus, o psihologie a educatiei, independenta
de psihologia pedagogica (deci nu ca parte a ei), nu avea nici un rost si
ea nici nu a fost elaborata. Se preda psihologia pedagogica, cu ambele
componente: instructie si educatie, in calitate de capitole mari sau
parti esentiale ale ei.
Situatia s-a schimbat brusc, o data cu ordinul Ministerului
Educatiei Nationale Nr. 3345/25.02.1999, cu privire la pregatirea initiala
psihopedagogica a viitorilor profesori si institutori. Ordinul a luat
prin surprindere ,,frontul" pedagogic si psihologic, deoarece psihologia
educatiei aparea ca un obiect de invatamant distinct, astfel:
psihologia educatiei: an I, semestrul II; doua ore curs; o ora seminar
pe saptamana. Examen pe semestrul II.
In acest caz, psihologia educatiei nu mai era inteleasa ca ,,parte" a
psihologiei pedagogice, ci pur si simplu ca denumire a psihologiei
pedagogice in limba engleza. Era vorba de traducerea exacta in limba
romana a stiintei denumita in engleza ,,Educational Psychology" (psihologia
educatiei). In adevar, in Occident (in SUA in primul rand), se
preda un obiect de invatamant denumit ,,Psihologia educatiei", iar in
Rasarit (in tarile comuniste), se preda psihologie pedagogica, domeniul
de preocupari ramanand acelasi: copilul in context scolar, instruirea si
formarea lui.
Dar, Ordinul MEN nr. 3345 nu schimba pur si simplu denumirea
unui obiect de invatamant, occidentalizand-o (facea si asa ceva), ci
propunea o altfel de psihologie pedagogica, una care sa se ocupe de
problemele scolii, sub denumirea de psihologie a educatiei, care
evoluase ,,rupt" de psihologia pedagogica existenta la noi si care
acumulase multe informatii diferite si deosebit de valoroase. Incurcatura
produsa nu venea, deci, de la domeniul studiat, el ramanea acelasi, ci de
la faptul ca psihologia pedagogica si psihologia educatiei (in intelesul ei
occidental), acumulasera nu numai informatii comune, ci si unele foarte
diferite. De unde nevoia de a le trata in paralel si de a incerca sinteza
lor.
Si mai aparea o problema dificila. Psihologia pedagogica aparuse
in paralel cu pedagogia experimentala inca la sfarsitul secolului XIX si
inceputul secolului XX, si nu numai in Rusia, ci si in Germania si alte
tari europene. De aici nevoia altor precizari. Pedagogia se desprinsese
de filosofia speculativa, chiar cu J.Fr. Herbart iar, ca urmare, acumulase
317
informatii psihologice importante despre functionarea intelectului
infantil si uman in general, devenind o pedagogie psihologica in doua
variante: filosofica (speculativa) si experimentala, ambele devenind o
realitate a progresului in sfera educatiei, de unde si nevoia de a incepe
cursul de psihologie a educatiei chiar cu izvoarele, adica cu ,,pedagogia
psihologica" si abia apoi cu ,,psihologia pedagogica" si ,,psihologia
educatiei", ca momente distincte ale unei sinteze posibile. Evolutia in
aceste directii distincte ale cercetarii domeniului este reala, chiar daca
<< amestecul" apare destul de frecvent la nivelul metaanalizei.
Oricum, un capitol al cursului nostru va trebui sa trateze cu
atentie pedagogia psihologica, in diferitele ei ipostaze in timp si
spatiu, apoi psihologia pedagogica in varianta ei sovietica, mai ales,
deoarece ea a acumulat informatii importante in domeniul instructiei si
educatiei. Intr-un capitol diferit va trebui sa analizam apoi ,,psihologia
educatiei", deoarece si aceasta a acumulat informatii importante in
aceleasi domenii. Mai mult, fondurile uriase puse la dispozitia
cercetarii psihologice in SUA (in comparatie chiar cu tarile din Europa
Occidentala) au permis acumularea de date care au impus ,,psihologia
educatiei" din SUA intregii lumi.
A fost justificat Ordinul MEN nr. 3345 din 1999, dar el a luat cu
adevarat prin surprindere frontul pedagogic si psihologic. Lucrarile de
care dispunem raman tributare vechiului mod de gandire, cel mai
recent exemplu fiind Dictionarul de psihologie (coord. Ursula
Schiopu, 1997), in care psihologia educatiei nici nu figureaza, in ciuda
faptului ca la elaborarea lui au contribuit unii dintre cei mai importanti
,,psihologi" ai momentului, asta ca sa nu mai vorbim de dictionarele
mai vechi ale ,,Estului comunist". Dar, cum mai putem trece azi peste
faptul ca de psihologia educatiei tine studiul naturii gandirii in diferite
domenii (specificul ei), modul in care trebuie structurate informatiile,
proiectarea anticipata a obiectivelor curriculare sub raportul
capacitatilor intelectuale ce urmeaza a se forma, evaluarea lor
riguroasa etc
1. Nicolae Radu, Laura Goran, Angela Ionescu, Diana Vasile, Psihologia
educatiei, Bucuresti, Editura Fundatiei Romania de Maine, 2001.
BIBLIOGRAFIE FACULTATIVA
1. Landsheere, G. de, Istoria universala a pedagogiei experimentale,
Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1995.
2. Radu, M., Radu, N., Reciclarea gandirii, Editura Sigma, Bucuresti, 1991.
3. Radu, N., Invatare si gandire, Bucuresti, Editura Stiintifica si
Enciclopedica, 1976.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
