Psihologia comunicării

NOTIUNI INTRODUCTIVE

1. Geneza si problematica psihologiei sociale; obiectul de studiu

2. Ramurile psihologiei sociale

1. Geneza si problematica psihologiei sociale; obiectul de studiu

A. Geneza si problematica. Psihologia sociala este o disciplina relativ noua si cu un

puternic caracter interdisciplinar; ambele trasaturi au generat o vasta discutie in jurul statutului de

stiinta al acestei discipline.

Pentru ca o disciplina a cunoasterii sa fie stiinta, ea trebuie sa intruneasca trei conditii

elementare:

a??sa aiba un obiect de studiu ireductibil;

b??sa aiba metode adecvate obiectului si obiectivelor sale;

c??sa aiba concepte specifice.

a) In ceea ce priveste obiectul, acesta exista de cand omenirea, deoarece geneza

fenomenelor de psihologie sociala este concomitenta cu geneza omului ?cu nasterea lui atat ca ca

fiinta constienta, cat si ca fiinta sociala?. Antropogeneza nu poate fi conceputa in afara relatiilor

interindividuale:

!" prin intermediul acestor relatii, individul isi fixeaza scopuri, isi motiveaza actiunile, isi

modeleaza actiunea;

!" relatiile cu semenii sunt nu numai generatoare, dar si insotitoare; ele sunt prezente in

gandire si actiune, scopuri si fapte, in comunicare si invatare.

In concluzie, relatia cu semenul este una dintre cele mai importante surse de socializare a

naturii umane, deci de umanizare a individului uman. Ea indeplineste mai multe functii:

- antidot la izolare si instrainare;

- factor de echilibrare neuro-psihica;

- mijloc de cunoastere si autocunoastere;

- cadru de comunicare a emotiilor si informatiilor;

- instrument de actiune asupra naturii, societatii si sinelui.

De aceea, psihologia sociala studiaza nu numai relatiile afective dintre oameni (cum se

considera de obicei), ci si procesele de cunoastere, comunicare, socializare si inculturatie.

Comentariu

PSIHOLOGIA COMUNICARII

NOTIUNI INTRODUCTIVE

Una dintre premisele de la care porneste orice abordare psiho-sociala a fenomenului uman este

situarea "esentei umane" in afara individului in sine, fetisizat, scos din ansamblul concret al vietuirii sale,

considerat in opozitie cu relatiile sociale la care participa, pe care le produce si le reproduce atat in

activitatea cotidiana, de-a lungul vietii sale, cat si in actiunea sociala, de-a lungul istoriei(1 .

Acest lucru a devenit evident abia in zorii epocii moderne, cand revolutia industriala, masificarea

muncii, socializarea proceselor productive, urbanizarea populatiei, mondializarea progresiva a comertului,

descoperirea unor noi culturi si civilizatii, precum si mari evenimente istorice, cum a fost Revolutia

Franceza, au scos din conul de umbra al cunoasterii sociale tocmai relatiile dintre indivizi si dintre grupuri,

dintre economiile nationale si dintre culturi. Inlocuirea treptata a dezvoltarii in plan local cu dezvoltarea in

plan universal a condus la o alta viziune asupra omului si a lumii sale. Desi in urma cu doua mii de ani

Aristotel definise omul ca zoon politikon, esenta umana incepe sa fie gandita in contextul relatiei individului

cu semenii sai abia odata cu Hegel. In Fenomenologia spiritului (B. IV. A, # 148), acesta scria: "Constiintade-

sine este in sine si pentru sine atunci cand si pentru aceea ca ea este in si pentru sine pentru alta

constiinta-de-sine; adica ea este doar ca ceva recunoscut" (1, p.107). Preluandu-i mesajul dar traducandu-l

in termenii realismului istoric, Marx avea sa afirme in celebrele sale Teze despre Feuerbach: "Esenta

umana nu este o abstractie inerenta individului izolat; in realitatea ei, ea este ansamblul relatiilor

sociale" (Teza 6).

Afirmatiile de mai sus par astazi indiscutabile unor oameni instruiti; dar ele s-au impus ca adevaruri

stiintifice mult mai tarziu decat formularea lor filosofica, abia odata cu impunerea noii paradigme in stiintele

naturii.

Psihologiei clasice ii era caracteristica ignorarea dimensiunii sociale, facand abstractie de o

serie de realitati psihologice:

!" efectul psihologic al aprecierii sociale;

!" determinantele socio-afective ale conduitei;

!" fenomenele psihologice generate de mecanismele de grup.

Prin acestea, psihologia traditionala era individualista, abstracta si speculativa.

Aceasta maniera de abordare a fost inlocuita, in cultura europeana, odata cu revolutia

industriala, cu revolutiile burgheze si cu victoria capitalismului, care au functionat ca "experimente

sociale" in urma carora s-a constatat rolul decisiv al marilor entitati umane (clase, mase, popoare),

supra-determinarea vietii psihice a individului de catre relatiile interindividuale si factorii

supraindividuali.

Ca disciplina a cunoasterii (si ca domeniu de preocupari), psihologia sociala s-a nascut

tocmai la intersectia dintre acest nou punct de vedere si interesul tot mai manifest pentru

cunoasterea fortelor motrice ale marilor grupuri: nevoi, interese, motive, aspiratii, scopuri si

idealuri.

In acest context au aparut paradigme diferite, de la cea gregar-irationala (Gustave Le Bon,

Psychologie des foules, 1895) pana la cea clasiala (Karl Marx). Nu se poate contesta meritul lui

Marx de a fi inteles "ex-centrarea" esentei umane in raport cu "individul izolat", dar el nu vede alt

orizont de viata susceptibil de a participa la nasterea pshismului individual decat clasa sociala, pe

care o fetisizeaza in calitate de "creuzet" al individualitatii. De aici, si speranta lui legata de

disparitia claselor, ca o conditie pentru dezalienarea completa a individului si transformarea acestuia

intr-un "individ istoric-mondial", adica intr-un "om uman". In paradigma lui Marx, Lenin a incercat

sa impinga preocuparile - nici astazi finalizate - spre intelegerea mecanismelor de fuziune a

ideologicului cu psihologicul (a "teoriei" cu conduita "reala").

PSIHOLOGIA COMUNICARII

NOTIUNI INTRODUCTIVE

b) Metoda. Desi ca disciplina s-a nascut datorita interesului pentru grupurile mari,

psihologia sociala a devenit stiinta abia odata cu trecerea la cercetarea grupurilor mici. Aceasta i-a

obligat pe cercetatori sa inlocuiasca viziunea globala, nediferentiata asupra "subiectilor in format

mare" cu o viziune analitica, mai riguroasa si mai clara, conturandu-se metodele si tehnicile de

cercetare proprii psihologiei sociale. Mai mult, preocuparea pentru "microstructuri" sociale a

determinat imbogatirea si diversificarea obiectului de studiu, a sistemului de concepte, contribuind

la unificarea obiectului cu metoda.

Achizitiile de ordin tehnic, matematic si experimental rezultate din cercetarea grupurilor

mici pot fi folosite si in cercetarea grupurilor mari sau a fenomenelor de masa (opinie publica,

propaganda, moda, cultura). Dar important este sa se evite extrapolarea mecanica a rezultatelor de la

"micro" la "macro", deoarece intre aceste doua niveluri ale psihologiei sociale nu exista o

continuitate de tip liniar.

c) Conceptele. Pentru o mai buna intelegere a acestei exigente trebuie sa plecam de la cele

trei niveluri esentiale ale psihologiei sociale:

i) persoana;

ii) relatii interpersonale;

iii) grupul (mic sau mare).

Pentru intelegerea raporturilor dintre ele, in special a raportului dintre continuitate si

discontinuitate, sunt esentiale notiunile de "personalitate" si "interactiune".

Ceea ce la nivel personal este element psihic, la nivel interpersonal devine suport al relatiilor

interpsihice. Se stabilesc astfel anumite linii de corespondenta:

!" perceptie si gandire ->?relatii epistemice

!" limbaj ->?relatii de comunicare

!" afectivitate ->?relatii preferentiale

!" aptitudini ->?relatii functionale

!" trasaturi tipologice si temperamentale ->?relatii de dominatie.

La nivelul grupului mic, relatiile interpsihice se cristalizeaza ca structuri sau retele:

perceptive, comunicationale, preferentiale, ocupationale, structuri de putere si de conducere. La

nivelul grupurilor mari, aceste retele devin suportul unor fenomene de masa: zvonurile, moda,

opiniile, gusturile, atitudinile si comportamentele colective.

De la un nivel la altul, valorile psihice emise de persoana se amplifica si chiar se

metamorfozeaza, dar nu-si pierd identitatea (nu devin anonime). Ceea ce se schimba cu adevarat

este regimul de functionare: de la puternic informal (relatii interpersonale de mare intimitate) spre

unul din ce in ce mai formal si mai institutionalizat (la nivelul activitatilor de masa). In ultima

instanta, insa, persoana reprezinta unica celula sociala producatoare de viata psihica, principalul

cadru de referinta al fenomenelor psihice.

Este important de inteles ca in raporturile dintre cele trei niveluri (personal - interpersonal -

grupal), nivelul superior este prefigurat si anuntat in interiorul nivelului inferior. De pilda, axa

statut-rol-comportament (definitorie pentru primele doua niveluri) este atat de implicata in

psihologia de grup, incat constituie liantul si scheletul principalelor ei parametri: coeziune,

conformism, eficienta etc.

PSIHOLOGIA COMUNICARII

ALBONY, Serge - Elements de sociologie et de psychologie sociale, Toulouse,1976

ALEXANDRESCU, Ion - Persoana, personalitate, personaj (Insul in dinamica devenirii), Editura

Junimea, Iasi, 1988

ALLPORT, G.W. - Personality. A.Psychological interpretation, New York, 1937

ALLPORT, Gordon W., POSTMAN, Leo J. - Bazele psihologice ale zvonurilor, New York,

Academy of Sciences, Series II, 1945

AMADO, Gilles, GUITTET, Andre - Dinamique des communications dans les groupes, Paris,

Armand Colin, 1991

ANANIEV, B.G. - Celovek kak predmet poznania, Izd. Leningradskogo Universitet,1968

ANDREI Petru, ALEXANDRESCU, Florin - Personalitate si comunicare. Tactici de influenta

interpersobnala, Editura Licorna, Bucuresti, 1999

B:

BERNSTEIN, Bazil - Langage et classes sociales, Paris, Editons du Minuit, 1975

BERNSTEIN, Bazil - Studii de sociologie a educatiei (editie ingrijita de Lazar Vlasceanu), Editura

Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1978

BORTUN, Dumitru - "Omogenizarea sociala si inflorirea personalitatii", in "Revista de

filosofie", nr.5/1980

BORTUN Dumitru, MADAR Nicolae, POENARU Emil, POP Valeria, TATU Cornelia,

UNGUREAN Stefan - Imbinarea pregatirii de specialitate cu pregatirea politico-ideologica a

viitorilor specialisti. Studiu in Universitatea din Brasov, 1985, fondul Catedrei de Stiinte socioumane

- Universitatea "Transilvania" din Brasov

BORTUN, Dumitru - Semiotica - limbaj - comunicare. Bazele epistemologice ale

comunicarii, curs, Facultatea de Comunicare si Relatii Publice, SNSPA, Bucuresti, 2000

BOUDON, Raymond - Texte sociologice alese, Bucuresti, Editura Humanitas, 1990

BOURDIEU, Pierre, PASSERON, J.-C. - La Reproduction, Minuit, Paris, 1970

BOURDIEU, Pierre - La Distinction, Minuit, Paris, 1979

BOURDIEU, Pierre - Le Sens pratique, Minuit, Paris, 1980

BOURHIS, Y. Richard, LEYENS Jacques-Philippe (coord.) - Stereotipuri, discriminare si relatii

intergrupuri - POLIROM, Iasi, 1997

BRUGES, G.W. - Personality and the social group, University of Chicago Press, 1929

C:

CASTELLAN, Yvonne - Initiation a la psychologie sociale, Armand Colin, 1975

CHARLOT, Monica - La persussion politique, Paris, Armand Colin, 1970

CHELCEA, Septimiu - Experimentul in psihosociologie, Editura Stiintifica si Enciclopedica,

Bucuresti, 1982

CHELCEA, Septimiu - Un secol de psihosociologie, ed.a II-a, Editura INI, Bucuresti,1999

CIOCARLAN, V.C. - Raporturile interpersonale, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti,

1973

COHEN, Herb - Orice se poate negocia, Bucuresti, Editura Colosseum, 1995

COSMOVICI, Andrei - Psihologie genrala, POLIROM, Iasi, 1996

COOLEY, C. H. - Social Organization, New York, 1909

PSIHOLOGIA COMUNICARII

BIBLIOGRAFIE GENERALA

77

D:

DAVAL, Roger - Traite de psychologie sociale, Paris, PUF, 1967

DECONCHY, Jean-Pierre - Psichologie sociale. Croyances et ideologie, Paris,

Meridiens Klincksieck, 1989

DEMICHEL, Francine - La psychoanalise en politique, Paris, Payot, 1969

DOISE, Willem - "Les relations entre les groupes", in Psychologie sociale, sous la direction de

Serge Moscovici, PUF, Paris, 1992

DOISE,Willem, DESCHAMP, Jean-Claude, MUGNY, Gabriel - Psihologie sociala experimentala,

POLIROM, Iasi, 1996

DOISE,Willem, MUGNY, Gabriel - Psihologie sociala si dezvoltare cognitiva, POLIROM, Iasi,

1998

DRAI, Raphael - "Sciefce politique et psychalanyse" - Traite de science politque, vol.III, Paris,

Impr. de France, 1985