Personalitatea

1.INTRODUCERE

Ideea de personalitate are rădăcini foarte adânci în istoira vieţii şi culturii omeneşti. Ea a început să se înfiripeze odată cu conştiinţa de sine. Etimologic, cuvântul ,,personalitate’’derivă din latinescul ,,persona’’. Primul lui sens a fost cel de mască, de costumaţie, prin care actorii teatrului antic întruchipau sau simbolizau pe cineva pe scenă.

Al doilea sens, obţinut prin extensiune, se referea la rolul îndeplinit pe scena şi mai apoi în viaţă la funcţiile pe care şi le asuma cineva. Cel de-al doilea sens desemnează însăşi individualitatea a celui care îndeplineşte rolul.

Antropologul american Ralph Linton atrăgea atenţia asupra faptului că personalitatea, ca realitate psihologică, reprezintă o preocupare veche, la fel de veche ca specia umană. Omul maimuţă a sesizat de foarte timpuriu existenţa unor diferenţe individuale între membrii hoardei. Astfel, el şi-a dat seama că unii erau mai calmi, în timp ce alţii erau mai irascibili, unii mai proşti , alţii mai inteligenţi. Deşi conştientizate, aceste diferenţe individuale erau considerate normale, în firea lucrurilor, de aceea nu s-a încercat explicarea lor. Ca realitate, personalitatea este totalitatea psihologică ce caracterizează şi individualizează un om particular. Ea este omul viu, concret, empiric, pasional, raţional, deci omul aşa cum este el resimţit în afara noastră sau în fiinţa noastră. În calitate de concept, personalitatea este, după cum se exprima Richard Meili ,, obiectul ultim şi, prin urmare, cel mai complex al psihologiei’’. Nu există nici o experienţă psihologică, denumită prin diferite concepte, care să nu fie integrată în conceptul de personalitate. Personalitatea este cea care dă viaţă mecanismelor psihice, le orientează şi le direcţionează, le ,, forţează’’ să interacţioneze activ, să se diferenţieze şi să se stabilizeze, să-şi reunească potenţele în vederea realizării scopurilor. Ea facilitează selecţia diferitelor mijloace pentru punerea în funcţiune a mecanismelor, ea asigură folosirea lor într-un anumit mod, diferit de la un individ la altul, ea valorizează diferit( pozitiv sau negativ) nu doar mecanismele selectate, ci şi produsele obţinute în urma realizării lor.

În ceea ce privesc determinantii personalitătii, acestia sunt ereditatea si mediul, aflate în interactiune si având ponderi diferite. Si asta deoarece, din punct de vedere biologic, personalitatea este determinată exclusiv de anumite structuri naturale, din punct de vedere sociologic, totul este decis de societate (vorbim de matricea socială), iar în viziune interactionistă fiecare personalitate constituie rezultanta unei eredităŃi, a unei constitutii fiziologice în interacŃiune, în cursul istoriei sale cu toate incitatiile mediului. Dar cum numărul circumstantelor poate fi nelimitat, fiecare persoană este o individualitate originală care rămâne până la moarte subiectul devenirii sale.

2.DEFINIŢIA ,CARACTERISTICILE SI STRUCTURA PERSONALITĂŢII

2.1. Definitie

În viaţa de zi cu zi de multe ori sunt folosiţi termenii de persoană şi personalitate, sensul comun al acestuia din urmă fiind o însuşire sau calitate pe care cineva o poate avea sau nu. Dar utilizarea lor ca termeni psihologici necesită o definire mai exactă a personalităţii.

Se pune întrebarea „Ce este personalitaea?”. În opinia lui P.Fraisse istoria psihologiei, între anumite limite, se confundă cu istoria răspunsurilor la această întrebare fundamentală. Înainte de a defini personalitatea trebuie să definim persoana.

Persoana înseamnă individul uman concret. Personalitatea însă, este o construcţie teoretică elaborată de psihologie, în scopul înţelegerii şi explicării modalităţilor de fiinţare şi funcţionare ce caracterizează organismul psihofiziologic pe care îl numim persoana umană.

În literatura de specialitate şi nu numai, există numeroase definiţii ale personalităţii, fiecare surprinzând câteva aspecte ale acestui concept atât de vast.

În "Dicţionar de Psihologie" de Norbert Sillamy personalitatea este definită asftel: “(...) element stabil al conduitei unei persoane; ceea ce o caracterizează şi o diferenţiază de o altă persoană.”

Pentru sociologie personalitatea este “expresia socioculturală a individualităţii umane.” (“Dictionar de Sociologie” - coord. C. Zamfir, L. Vlasceanu)

Între nenumăratele definiţii ale personalităţii, G. W. Allport dă propria definiţie în lucrarea “Structura şi dezvoltarea personalităţii", încercând cum spune “(...) nu să definim obiectul în funcţie de metodele noastre imperfecte".

“Personalitatea este organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea şi comportamentul său caracteristic."

În “Dicţionar de Psihologie”, editura Babel 1997, coordonat de Ursula Şchiopu comportamentul şi gândirea "...se referă la disponibilităţile generale şi caracteristice pe care le exprimă o persoană (faţă de altele) şi care conturează identitatea ei specifică.”

Psihanaliza a fost dezvoltată de Sigmund Freud (1856 - 1939), ca o modalitate de a explora conţinutul şi mecanismele vieţii mentale umane. Pregătirea sa l-a făcut să aprecieze importanţa factorilor biologici (natura) şi a experienţei sociale (educaţia) pentru dezvoltarea şi menţinerea personalităţii umane.