Fenomene în Care se Manifestă Structura Corpusculară a Luminii

Efectul fotoelectric extern este un fenomen descoperit in 1887 de catre Heinrich Hertz, care a observat ca, iradiind cu radiatie ultravioleta electrozii intre care se produce o descarcare electrica in scanteie, descarcarea este usurata. Se constata ca suprafata electrodului iradiat se incarca electric pozitiv, ceea ce a dus ulterior la concluzia ca electrodul (metalic) cedeaza sarcina electrica negativa prin emisie de electroni.

Efectul fotoelectric este fenomenul de emisie de electroni de catre metale sub actiunea radiatiei electromagnetice.

Studiile efectuate ulterior descoperirii lui Hertz, de catre mai multi fizicieni (printre care Hallwachs, Elster si Geitel, Landenburg, Wiedemann, Lenard, Meyer, Gerlach) au dus la stabilirea legilor efectului fotoelectric.

Sa consideram montajul din figura 12.1, alcatuit dintr-un tub de sticla vidat, in care se gasesc doi electrozi metalici, anodul A si catodul K, intre care se poate aplica o diferenta de potential variabila, atat ca valoare cat si ca sens, obtinuta cu ajutorul unui montaj potentiometric si masurata cu ajutorul voltmetrului V. Daca prin fereastra de cuart F se trimite asupra catodului un fascicul de radiatie ultravioleta, se constata ca in circuitul exterior apare un curent electric (curent de fotoelectroni).

Cu ajutorul dispozitivului descris, numit de obicei celula fotoelectrica, se pot verifica cele patru legi ale efectului fotoelectric (legile lui Lenard). Astfel, prima lege ne spune ca:

Efectul fotoelectric se produce practic instantaneu.

Acest lucru inseamna ca intervalul de timp scurs de la inceperea iluminarii catodului, pana la aparitia curentului fotoelectric este foarte mic, practic neglijabil (< 10-9 s).