Logica normelor

Norma legală = o relaţie între 2 componente:

1) descrierea unei stări de fapt

2) sancţiunea legală

Cele 2 componente legale sunt legate printr-un operator deontic.

Pt normele legale sunt 6 componente:

- caracterul

- conţinutul

- condiţia de aplicare

- autoritatea

- subiectele

- ocazia

Primele 3 constituie nucleul normei şi se întalnesc la toate tipurile de norme, celelalte numai la normele legale ( prescripţiile).

Wright menţionează încă 2 elemente ale prescripţiilor: promulgarea şi sancţionarea, fără a le considera însă elemente intrinseci ale normelor.

Distingem 2 tipuri de logică deontică:

1) logică deontică generală

2) logică deontică juridică.

Caracterul unei norme:

O normă ordonă, interzice sau permite săvârşirea unei acţiuni. Normele care ordonă au caracterul „trebuie”şi se mai numesc şi norme obligaţii, iar cele cu caracter de permisivitate se mai numesc şi norme permisive.

Normele obligaţii în care întalnim operatorii deontici „trebuie” sau „este interzis”,( sunt caractere interdefinibile) si se notează cu „O trebuie sau „- O.

Permisivitatea se notează cu „P”.

Conţinutul unei norme exprimă ceea ce trebuie, este interzis sau se poate face.

D.p.d.v. al conţinutului deosebim 2 tipuri de norme:

1) Norme de acţiune ( acte şi obligaţii)

2) Norme de activitate ( permisiunile)

Dacă conţinutul normei ordonă sau interzice efectele unei acţiuni, atunci normele pot fi : pozitive şi negative, adică din expresii „O” sau „P”.

Condiţia de aplicare reprezintă condiţia ce trebuie să fie îndeplinită pentru a exista posibilitatea realizării conţinutului normelor.