Epigrafia latina este o stiinta auxiliara a istoriei Romei si importanta sa in cercetarea Antichitatii romane este covarsitoare. Epigrafia este o metoda de cercetare a istoriei antice cu ajutorul inscriptiilor.
Inscriptiile - impreuna cu papirusurile - apartin acelor izvoare care in mod direct (fara mijlocirea copiatorilor din Evul Mediu) au supravietuit ca originale.
Epigrafia antica, disciplina sau stiinta inscrisurilor (inscriptiilor)/stiinta inscriptionarii, Epigraphike -termen grecesc antic compus din cuvintele ??? + ?????, ,,scriere a unor semne sau litere pe un material" (germ. Inschriftenkunde)- studiaza totalitatea materialelor si obiectelor scrise (imprimate) pe materie dura (piatra, metal, ceramica, os, stucatura, mozaic, tablite cerate pe lemn, produse din lemn, graffiti pe ziduri sau pe materiale ceramice s.a.) ce s-au pastrat integral sau partial, fragmentar, din Antichitate. Nu intra in sfera epigrafiei monedele si medaliile (numismatica), nici textele pe papyri (papyrologia). Termenul epigrafa (inscriptie) este imprumutat din limba greaca (1694); termenul epigrafie este atestat intaia oara in 1845. Cuvantul inscriptio -imprumutat din latina- este atestat prima data in 1496.
Bibliografia epigrafiei latine este abundenta, dintre lucrarile ,,clasice" sunt de mentionat: Rene Cagnat, Cours d'epigraphie latine3, Paris, 1898; J. E. Sandys, Latin Epigraphy, Cambridge, 1919; Hermann Dessau, Lateinische Epigraphik, in A. Gerke, E. Norden (hrsg.), Einleitung in die Altertumswissenschaft, Leipzig, I, 10, 1925, p. 1-37; Hilding Thylander, Etudes sur l'epigraphie latine. Dates des inscriptions, noms et denomination latine. Noms et origine des personnes, Lund, 1952; Raymond Bloch, L'Epigraphie latine, PUF, Paris, 1969.
Importante surse documentare, inscriptiile antice se prezinta si e necesar sa fie studiate sub doua aspecte esentiale, ambele inseparabile: a) textul latinesc , avand un continut si o structura cu destinatie si semnificatie social-istorica, economica, filologic-lingvistica etc.; b) piesa arheologica in sine, un produs mestesugaresc sau artistic-monumental de valoare variabila ce poate sa fi avut -potrivit destinatiei sale- elemente de sculptura, figuratie etc. Publicarea pieselor epigrafice, conform standardelor actuale, pune in lumina ambele aspecte, nu numai inscrisul (textul cu grafia si stilul sau), cum se facea pana in secolul XIX si cum a facut aproape in general Corpus Inscriptionum Latinarum.
Rezumand, in general valoarea unei inscriptii se masoara dupa aportul pe care continutul ei il aduce la istoria politica, militara, economica, sociala sau culturala a unei provincii sau a Imperiului Roman in general.
*
Cat priveste Dacia romana -asemenea celorlalte provincii ale Imperiului Roman- este de remarcat faptul ca materialul ei epigrafic, variat si relativ abundent, constituie mijlocul principal, adesea exhaustiv al documentarii directe aupra realitatilor politico-militare, social-etnice, demografice, economice, cultural-religioase si filologic-lingvistice care se reflecta in insriptiile antice. Pe de alta parte, epigrafele -ca remarcabile monumente si produse de tehnica si arta mestesugareasca- reflecta mai ales nivelul dezvoltarii culturale prin scriere, a scrisului si cititului in diferite zone si medii ale populatiei provinciale, indicand deci patrunderea si difuzarea limbii latine in provincia nord-dunareana.
O data cu editarea moderna a inscriptiilor latinesti de pe teritoriul Romaniei -seria Inscriptiones Daciae Romanae (IDR I, 1975, sqq)-, inscriptiile au fost studiate si din punct de vedere paleografic (formele literelor, stilul si ductul scrierii, elemente locale specifice s.a.) spre a se arata, sub toate aspectele, elementele si dezvoltarea scrisului roman, nu numai a celui corect, urban si monumental, artistic si elegant, ci si a nuantelor pe care le ia in padurile de jos ale populatiei, unde grafia are adesea forme singulare, excentrice, chiar neintelese, cu deosebire in mediul rural si la periferia provinciei. Aici apar epigrafe pentru noi aberante, confuze, cu litere deformate in context obscur, ce prezinta dificultati serioase de lectura din cauza echivocului formelor sau a continutului si a abrevierilor, ramase ,,nedezlegate", neintelese.
In ultimele doua decenii, in sfera de interes a istoricilor preocupati de cercetarea realitatilor Daciei romane a intrat si studierea scrisului asa-zis latin vulgar (texte incizate sau zgariate pe caramizi, tigle, vase s.a.) in Dacia. Cercetarea a dus la rezultate interesante (cf. N. Gudea, Contributii la paleografia romana din Dacia. I. Inscriptii pe caramizi si tigle, in ActaMP 11, 1987, p. 91-158). Cele mai multe inscriptii pe caramizi si tigle folosesc litere capitale sau litere capitale hibride. Unele utilizeaza litere capitale precum si minuscule tipice scrierii cursive propriu-zise. Limba utilizata in majoritatea absoluta a acestor inscriptii pe caramizi si tigle este latina provinciala (se intalnesc devieri tipice latinei provinciale: e.g. miles - milis). Unele epigrafe indica exercitii de invatare a scrisului, a alfabetului, atestand faptul ca in mediul provincial din Dacia se invata o latina corecta, si ca modificarile de pronuntie erau cele uzale in limba vorbita (H. Mihaescu, Limba latina
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
