Geomorfologie

Pentru denumirea stiintei care se ocupa de studiul formelor de relief ale suprafetei Pamantului au fost in competitie trei termeni: morfologie, fiziografie si geomorfologie. Cu privire la punerea lor in circulatie si, in mod deosebit, a notiunii de geomorfologie, aproape toate tratatele si manualele de specialitate au vehiculat opinia ca ea se datoreaza germanului Neumann (1852 /1854). Preocupari din ultimele doua decenii de istorie a dezvoltarii domeniului nostru (Thornbury,1969; Tinkler, 1985; Vitek si Ritter, 1989; Yatsu, 1992; Grabau, Walker,1993) impun unele corective si precizari.

Cuvantul geomorfologie este format din asocierea a trei cuvinte grecesti: ge(1 pamant, morpho - forma si logos - discurs, stiinta) care, in traducere libera inseamna: stiinta despre formele Pamantului. Primul care a foslosit notiunea ca atare a fost Powell (1888) in sintagma "geomorphic geology". La Congresul international de geologie din l891, McGee a subliniat ca Powell a introdus termenul de geomorfologie si a vorbit despre el ca despre un domeniu nou sau "New Geology" (cf. Yatsu, 1992, p.95). In 1894 termenul apare iar in lucrarea lui Keith (cf. Thornbury, 1969) si in prefata lucrarii lui A. Penck (1894) ("Morphologie der Erdoberflache"). In Romania a fost folosit prima data de Dimitrescu-Aldem (1910).

Cuvantul morfologie a fost introdus de Goethe (1795) pentru biologie, dar Neumann (1850-1854) l-a preluat pentru a denumi configuratia sau relieful suprafetei Pamantului ("Tratat de geografie", in care se dezvolta capitolul intitulat "Morfologia suprafetei Pamantului"). Termenul apare apoi in lucrarea lui Peskel (1869, cf. Louis,1968) si capata o rapida circulatie datorita lui A. Penck, care-l foloseste si ca titlu pentru tratatul sau "Morphologie der Erdoberflache" (1894). Ulterior, tot mai multe lucrari, cursuri si tratate despre relief cuprind in denumire si cuvantul morfologie. La noi, de exemplu, Simion Mehedinti (1869-1962) fondatorul geografiei moderne in Romania, foloseste expresia "morfologia litosferei" (1931), iar Constatin Bratescu (1882-1945), George Valsan (1885-1935) si Mihai David (1886-1954), expresia "morfologia suprafetei terestre".

Termenul de fiziografie a fost folosit explicit de John Dana in celebrul sau "Manual de Geologie" (1863), in care a diferentiat pentru prima data fiziografia, avand ca obiect de studiu formele suprafetei Pamantului si sistemelor lor de miscare fizica, de geologia dinamica, avind ca subiect studiul proceselor. Notiunea de fiziografie a fost si ea larg acceptata, mai ales sub influenta geografului francez Em. de Martonne (1926). Asa cum remarca chiar autorul citat, notiunea ajunsese sa cuprinda si "climatologia, meteorologia, oceanografia si geografia fizica" (p. 500). Cu toate acestea, pentru denumirea domeniului de studiu al reliefului, De Martonne a preferat termenul de orografie celui de fiziografie. "In timp ce termenii de climatologie, oceanografie, botanica sunt folositi cel mai adesea, vom vedea ca studiul Pamantului este cuprins sub numele de orografie, termen prea restrans, care ar putea face sa se creada ca numai muntii sunt importanti. In acelasi timp, termenul de geografie fizica este prea larg, daca se va aplica numai reliefului. In acest sens termenul de fiziografie are sansa de a capata o mai mare folosire"(Em. de Martonne, 1926, p. 500).

In concluzie, dintre cei trei termeni (morfologie, fiziografie si geomorfologie aflati in competitie pentru denumirea domeniului studiului reliefului suprafetei Pamantului), s-a impus termenul geomorfologie care, dupa al II-lea razboi mondial, a fost cvasiacceptat. Mai trebuie mentionat ca "pana la aparitia termenului de geomorfologie toate studiile despre relief erau considerate subiecte numai pentru geologi, apoi s-a recunoscut ca geomorfologia este o stiinta independenta" (Yatsu, 1992). Avem, prin urmare si un reper sigur al "nasterii" geomorfologiei ca stiinta, respectiv, Congresul International de Geologie de la Washington din 1891.

1.2. Definitia obiectului de studiu si scopul geomorfologiei

Ca mai toate stiintele a caror denumire isi au sorgintea in greaca veche sau latina, si geomorfologia este definita in modul cel mai general prin etimologia cuvantului, respectiv: stiinta despre formele Pamantului. Cu o anumita strangere de inima, trebuie sa constatam ca de la definitia data fiziografiei, deci geomorfologiei, de J. Dana in 1863 ("stiinta care se ocupa cu studiul formelor suprafetei terestre si sistemelor de miscare fizica") pina in ultimii 15 - 20 ani nu s-au facut progrese notabile in acest sens. Motivul, asa cum a observat Yatsu (1992), este lipsa unei fundamentari ontologice si epistemologice a domeniului nostru. Asa se explica faptul ca cele mai multe definitii, din dorinta autorilor de a fi cat mai cuprinzatoare, sunt o insiruire de sarcini ale geomorfologiei.

Pentru momentul actual al geomorfologiei care are ca reper anul 1985, anul infiintarii Asociatiei Internationale de Geomorfologie (A.I.G), o definitie trebuie sa satisfaca, pe de o parte, un sistem teoretic al oricarei stiinte empirice2) (cf. Popper, 1981, p. 82) iar geomorfologia apartine acestei familii de stiinte, pe de alta parte, sa satisfaca stadiul actual de investigare si cunoastere in domeniul nostru. Faptul ca din punct de vedere epistemologic "o stiinta este un ansamblu de teorii concepute ca sisteme ipotetico-deductive" (Popper, 1981, p.19), ca "ea nu poate fi neutra sub aspect moral" (Bunge, 1984, p. 437), desi are si o finalitate la nivelul impactului societate-natura, definitia oricarei stiinte, deci si a geomorfologiei, trebuie sa includa referinte la: obiectul (fenomenul) de studiu, modalitatile generale de cunoastere, asigurarea unor concepte, ipoteze si teorii proprii domeniului si, nu in ultimul rand, scopul acestuia.

BACAUANU, V. (1989), Geomorfologie, Editura Universitatii "Al. I. Cuza" Iasi.

BLOOM, A.L. (1978), Geomorphology, Prentice-Hall, Inc., Englewood Cliffs, New Jersey.

BRATESCU, C. (1922), Delta Dunarii. Geneza si evolutia sa morfologica si cronologica, Bul. Soc. Rom. Geogr., XLI.

CHORLEY, R.J., SCHUMM, S.A., SUGDEN, D.E. (1985), Geomorphology, Methuen, London.

COTET, P. (1969), Geomorfologie cu elemente de geologie, Ed. didactica si pedagogica, Bucuresti.

DAVID, M. (1932), Relieful regiunii subcarpatice din districtele Neamt si Bacau. Evolutia lui morfologica., Bul. Soc. Rom. Geogr., L.

DAVIS, W.M. (1899), The geographical cycle, Geographical Journal, 14.

DE MARTONNE, E. (1926), Traite de Geographie Physique, Paris.

DERRUAU, M. (1965), Precis de Geomorphologie, Mason et Cie, Paris.

GILBERT, G.K. (1877), Report on the Geology of the Henry Mountains, Washington DC, US Department of Interior.

LOUIS, H. (1966), Allgemeine Geomorfologie, Berlin.

MEHEDINTI, S. (1931), Terra, Bucuresti

MESCEARIKOV, I.P. (1968), Les concepts de morphostructure et de morphosculpture, un nouvel instrument de l'analyse geomorphologique, Ann. de geogr., 420, Paris.

MIHAILESCU, V. (1977), Elemente de morfogeografie teoretica generala, Ed. Academiei Romane, Bucuresti.

PENCK, W. (1924), Die Morphologische Analyse, Stuttgart.

POSEA, G., GRIGORE, M., POPESCU, N., IELENICZ, M. (1976), Geomorfologie, Ed. didactica si pedagogica, Bucuresti.

RITTER, D.F. (1986), Process geomorphology, WCP, Dubuque, Iowa.

SCHUMM, S.A. (1977), The fluvial system, New York, Wiley.

SHORT, N.M., BLAIR, R.W. (editori) (1986), Geomorphology from Space, NASA SP-486, Washington.

STRAHLER, A.H., STRAHLER, A.N. (1992), Modern Physical Geography, Wiley and Sons, New York.

THORNBURY, W.D. (1969), Principles of geomorphology, Wiley and Sons, London.

TRICART, J. (1965), Principes et methodes de la geomorphologie, Ed. Mason, Paris.

TUFESCU, V. (1966), Modelarea naturala a reliefului si eroziunea accelerata, Editura Academiei, Bucuresti.

VALSAN, G. (1915), Campia Romana, Bul. Soc. Rom. Geogr., 34.

WALKER, H.J., GRABAU, W.E. (editori)(1993), The Evolution of Geomorphology, Wiley and Sons, Chichester.

YATSU, E. (1992), To make geomorphology more scientific, Transactions, Japanese Geomorph. Union, 13 , 2.