Contestarea notiunii de ,,gen" literar ca si conventia tacita conform
careia ,,a ordona opere literare in functie de apartenenta lor la un gen
inseamna a le devaloriza, se fac simtite in studiile de gen, ca reactie tarzie
la modalitatea clasica, canonica, de a judeca o opera literara in functie de
conformitatea fata de regulile genului. Teoria genurilor in discutie astazi,
legata de teoria discuruslui literar an genere, intampina o problema tinand de
caracterul specific al oricarei norme estetice. O opera mare, artistic vorbind,
spatiul in care se intalnesc doua trepte ale unui ,,gen", cea pe care o
depaseste si cea pe care o creeaza. Un caz aparte il formeaza literatura de
masa pentru care inscrierea cat mai bine in regulile genului asigura succesul
operei (Kate Hamburger, Logique des genres litteraires, Seuil, 1986;
Theories des genres, Seuil, 1986).
Numeroasele tentative de codificare a unui gen literar au dus la
crearea unor modele, a unor tipare conventionale, in care regulile de gen
sunt reperabile, atat la nivelul formal, structural, cat si la nivelul selectiei
tematice, prin imitatii si reluari.
Modificari in timp ale modului de organizare textuala a formelor literare
narative permit identificarea legaturii generice cu modelul conventional
primar dar si asimilarea si devalorizarea acestuia. La vremea lor, Don Quijote
de la Mancha, Jacques Fatalistul sau Tristram Shandy se nasteau ca
receptari si comentarii implicite a unor conventii romanesti deja cliseizate,
fixate in structuri formale si tematice specifice.
Pe de alta parte, scriitorul nu-si concepe textul numai in functie de
intentia sa comunicativa, ci si de ceea ce Hans Robert Jauss numeste
,,orizontul de asteptare", care presupune un nivel al asteptarilor cititorului
implicand experienta ,,prealabila a genului literar, cunoscut din forma si
tematica operelor anterioare".
Discutand despre trasaturile caracteristice care ar plasa o opera
literara intr-o categorie de ,,gen"este evident ca numai unele parti ale operei
tin de clasa in discutie si in functie de multitudinea de criterii generice un
roman ca Pamela de Richardson poate fi catalogat ca roman epistolar,
roman de analiza, roman de moravuri, etc.
Trasaturile luate in discutie sunt eterogen selectate, fie din categoria
criteriilor formale, fie din cele tematice: marcile formale nu sunt suficiente,
diferite forme de scriitura putand selecta aceleasi teme (camp de
semnificatii): debutul unui text in medias res functioneaza in egala masura in
tragedie, epopee, roman, dupa cum ,,ratacirile eroului" imbraca inclusiv forme
din afara epicului (poemul), La fel, ,,castelul in ruine" care ar putea fi inclus ca
,,un criteriu tematic in definirea romanului gotic, are in realitate o circulatie
care depaseste granitele genului", argumentul ,,componentei definitorii"
functionand adesea in selectia trasaturilor unei ,,forme literare". Atunci cand
discutam despre narativ ca ,,gen" implicand evenimente adevarate (memorii,
autobiografii, istorie) sau fictive (nuvele, roman), presupunem un univers
transmis lectorului - prin intermediul unei povestiri la persoana a III-a in
general, dar si la persoana I si exceptional si la a doua (Renuntarea - Butor).
Totusi si piesa de teatru contine, in grade diferite, o naratiune: tragedia
greaca presupune alternanta povestirii cu dialogul (povestirea in teatru
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
