Retorica

Retorica

Revenirea în forta a subiectivitatii, având drept corolar ponderea dialogului, negocierii, argumentarii, ne îndreptateste sa aderam la situarea discursului (fictional si nonfictional) în centrul preocuparilor lingvistilor, filozofilor, cercetatorilor din Teoria comunicarii si logicienilor etc. si la reabilitarea retoricii în „societatea conviviala”, retorica functionând drept orizont de asteptare si matrice a stiintelor umane.

Ca si istoria politica, istoria ideilor înregistreaza epoci de declin si resurectii, destituiri si reabilitari. Cei înzestrati cu clarviziune si-au dat seama ca retorica este dintre toate stiintele antichitatii cea care merita în cel mai înalt grad numele de stiinta . Din anii '970 a început sa se manifeste un interes nou si crescut pentru retorica (un adevarat „engouement”), lucru care nu ar fi fost posibil fara legatura si cu aparitia diferitelor editii ale unor lucrari remarcabile: Henri Morier, Dictionar de poetica si retorica, Grupul ¼, Retorica generala, Grupul ¼, Retorica poeziei. Asemeni simbolicului si narativului, retoricul începe sa fie pretutindeni. Stiinta literaturii, aflata în maxima expansiune, vede în retorica un element de rigoare de care avea nevoie pentru a se legitima; deocamdata, stiinta-pilot a momentului, lingvistica, nu îl putea oferi. Se asista la nasterea celor mai diverse retorici: a imaginii, a visului, a titlului, a romanului, a povestirii, a discursului etc. Se analizeaza mecanismele de retorizare, se încearca definirea retoricitatii, iar figura devine o „unitate retorica”.

Evident va fi vorba de argumentare si retorica largo sensu depasind cadrul literar al lui elucutio (ca teorie a figurilor sau microretorica) pentru a include argumentativitatea înscrisa în limba a conectorilor si marcilor axiologice (asadar, utilizarea corecta si pertinenta a limbajului), strategiile argumentative (de respingere a cauzei, de negatie polemica, de interogatie retorica etc.) si tipurile textuale (argumentativul în raport cu narativul, descriptivul si prescriptivul).

Nu este deloc întâmplator faptul ca marea majoritate a departamentelor de drept, stiinte politice, comunicare, filozofie, filologie includ în programele lor retorica si teoria argumentarii sau ca formarea intensiva a adultilor (prin sistemul educarii permanente) nu neglijeaza modulul argumentare, a carui necesitate este acut resimtita de pedagogi, publicisti, oameni politici, juristi, experti, de fapt de profesionistii oricarui domeniu care vor sa-si optimizeze capacitatea de comunicare.

Retorica rediviva va fi subsumata reflectiei comune a filozofilor, lingvistilor, analistilor comunicarii preocupati de recuperarea (în etapa poststructurala) a locutorului si interlocutorului ca parteneri activi în construirea semnificatiei discursului.

Fenomene extrem de importante precum dezbaterea politica (parlamentara sau electorala inter alia), discursul mediatic sau negocierea nu pot fi concepute în afara cadrului metodologic si a tehnicilor furnizate de teoria argumentarii, susceptibila sa conceptualizeze tipurile de argumente si înlantuirea lor în materialitatea discursului, categoriile de erori sau capcane discursive, taxonomia textelor si a contextelor.

Întreaga infrastructura a interactiunii cotidiene este RETORICA: de la interviul de angajare si pâna la sedinta consiliului de administratie,de la reuniunile departamentale în învatamântul superior pâna la luarea deciziilor (financiare, profesionale) în familie. Miza exercitiului democratic si a comunicarii sociale este argumentarea, negocierea si nu coercitia, altfel spus forta dreptului si nu dreptul fortei.

UNIVERSITATEA „PETRE ANDREI” DIN IASI

FACULTATEA DE DREPT