Introducere în Drept

1. Terminologie. Denumirea de «teorie generala a dreptului» data disciplinei ce formeaza obiectul acestei lucrari este relativ recenta. înainte de cel de-al doilea razboi mondial denumirea disciplinei în planurile de învatamânt era «enciclopedie juridica» sau «enciclopedia dreptului». Aceasta denumire poate fi derutanta. Cuvântul «enciclopedie» vine din greaca veche din expresia « ** ****** », însemnând «învatamânt în cerc» , "educatie circulara, îmbratisând un cerc de cunostinte, închizând o totalitate, realizând un periplu, îndeplinind o circumscriere. Dar pâna unde si în ce masura, daca nu în lungime cel putin în largime? Ce spatiu trebuie cuprins în aceasta circumferinta, care este dimensiunea domeniului sau? Este vorba de a circumscrie aici Dreptul în integralitatea sa?" ... Evident nu; nu este vorba de a face o enciclopedie universala. Ceea ce trebuie sa cuprinda aceasta «enciclopedie» sunt «permanentele dreptului», «ansamblul permanentelor abstracte ale dreptului» . Or, cum dreptul este schimbator de la o societate la alta, ceea ce este permanent în realitatea juridica este de natura formala. Iata de ce enciclopedia de care este vorba este una formala, una ce studiaza forma necesara a oricarei societati juridice .

Desi sugestiva, aceasta denumire a fost parasita astazi. Denumirea actuala de «teoria generala a dreptului» nu este nici ea lipsita de ambiguitati. Ea poate induce în eroare asupra naturii reale a acestei discipline. Nu este vorba, cum s-ar putea crede, "de o reflectie speculativa asupra generalitatilor dreptului" . "Teoria generala a dreptului trateaza notiunile elementare ale ordinii juridice si principiile fundamentale care o caracterizeaza în ansamblu" . Este vorba asadar de o introducere de principiu în drept. Este si motivul pentru care unii autori, mai ales francezi, îsi intituleaza cursurile «Introducere generala în drept» sau «Introducere în stiinta dreptului».

2. Obiectul teoriei generale a dreptului. "Enciclopedia dreptului, arata Djuvara , are un obiect formal, nu material, ... ea studiaza numai forma, indiferent de continutul însasi al relatiunei juridice". Spre deosebire de celelalte stiinte juridice, ea nu se ocupa de continutul dreptului pozitiv dintr-un moment, ci de forma necesara acestui continut. Structura dreptului este cea vizata de aceasta stiinta juridica. Principiile vizate de ea nu sunt ultimele principii; ea nu este o filozofie a dreptului; este vorba nu de finalitatea ultima a sistemului de drept, ci de organizarea formala elementara a acestuia; ceea ce studiaza teoria generala a dreptului sunt articulatiile sistemului, nu scopul sau; ea arata cum acesta merge, nu unde merge. în acest sens ea este o teorie elementara, ce trebuie cu necesitate completata, pentru a întelege cu adevarat dreptul, cu o filozofie a acestuia. Desigur, consideratiile filozofice nu-i sunt cu totul straine, dar ele sunt incidentale. Metoda teoriei generale este generalizarea bazata pe studiul fenomenului juridic, ea fiind în acest sens o sinteza a ramurilor, în timp ce o filozofie a dreptului ar trebui sa porneasca invers, de la principiile ratiunii pentru a construi un drept pozitiv mai aproape de acestea. Teoria generala a dreptului este astfel o stiinta a dreptului pozitiv, caruia îi cauta si explica elementele si principiile. Ea este "în parte descriptiva si în parte normativa. Descriptiva prin aceea ca are ca obiect explicarea notiunilor elementare utilizate de drept; normativa prin aceea ca expune anumite reguli fundamentale ale ordinii juridice" . Este motivul pentru care pe parcursul acestei lucrari consideratiile tehnice si formale vor prevala. Este motivul pentru care aceasta lucrare va fi completata ulterior cu o filozofie a dreptului. Fara aceasta din urma am ramâne, cel putin partial, ancorati în sfera lui «cum este dreptul», fara a putea cu adevarat trece în sfera a «ceea ce este dreptul».

3. Importanta teoriei generale a dreptului. Importanta didactica, deci formativa, a acestei discipline a fost pusa în evidenta într-o formulare fericita de Victor Cousin înca în 1840, cu ocazia introducerii în Franta a cursului de Enciclopedia dreptului.

"Când tinerii studenti, spunea el, se prezinta în scolile noastre, jurisprudenta este pentru ei o tara careia îi ignora complet si harta si limba. Ei studiaza mai întâi Dreptul civil si Dreptul roman, fara sa cunoasca bine locul acestei parti a Dreptului în ansamblul stiintei juridice si ajun fie sa fie dezgustati de ariditatea acestui studiu special, fie sa dobândeasca obisnuinta detaliilor si antipatie fata de punctele de vedere generale. O astfel de metoda de învatamânt este putin favorabila unor studii de anvergura si profunzime. De mult timp toate spiritele întelepte cer un curs preliminar care ar avea ca obiect sa orienteze studentii în labirintul jurisprudentei, care ar oferi o vedere generala a tuturor partilor stiintei juridice, marcând obiectul distinct si special al fiecareia dintre ele si în acelasi timp dependenta lor reciproca si legatura intima care le uneste; care ar stabili metoda generala de urmat în studiul dreptului, cu modificarile particulare pe care fiecare ramura le reclama; care ar face cunoscute lucrarile importante care au marcat progresele stiintei. Un astfel de curs ar releva stiinta dreptului în ochii tineretului prin caracterul de unitate pe care i l-ar imprima si ar exercita o fericita influenta asupra muncii elevilor si asupra dezvoltarii lor intelectuale si morale... Este important, adauga Cousin, sa prezentam ansamblul întregii stiinte si de a sesiza în aceasta si spiritul si unitatea ei" .

într-adevar, astazi, ca si în secolul trecut, tehnicizarea excesiva a procesului de învatamânt în domeniul juridic face necesara o teorie generala, o vedere unitara si esentiala asupra permanentelor dreptului, a formei sale necesare, caci fara aceasta abordare principiala orientativa ceea ce se obtine prin învatamântul juridic sunt tehnicieni, cu o buna cunoastere a cutarui sau cutarui mecanism juridic concret, dar nu juristi, adica oameni care sa caute natura lucrurilor prin intermediul justitiei. Ca orice stiinta, si cea juridica trebuie sa aiba ca prim tel adevarul, indiferent de rezultatele la care cercetarile ar duce, caci aceasta este metoda stiintifica. Fara întelegerea structurii ansamblului dreptului în pura sa esentialitate orice jurist în devenire risca sa nu mai vada padurea din cauza copacilor. Este rolul teoriei generale sa creeze aceasta «mentalitate», caci doar o orientare a mintii catre esenta si adevar poate aduce o reala întelegere a ceea ce este dreptul si un real progres jurisprudentei, atât în sensul de tehnica cât si de stiinta.

4. Structura expunerii. "Când rasfoiesti cartile care au fost publicate în aceasta materie - scria E. Picard - ne permitem sa afirmam ca, fara distinctie în raport de nationalitate sau epoca, sunt niste amestecuri de elemente heteroclite, cu un caracter nelamurit si empiric, mai degraba compuse din explicatii aproximative decât din adevaruri structurate metodic sub imperiul unei definitii exact elaborate". Am încercat sa evitam capcana practicizarii excesive a disciplinei si am abordat toate problemele tratate din unghiul de vedere al unei filozofii juridice, care nu va fi poate deocamdata foarte evidenta, dar care va fi completata curând într-un volum dedicat acestei discipline. Am încercat, pe de alta parte, sa oferim o structura logica cât mai coerenta ansamblului disciplinei.

Lucrarea debuteaza cu o parte generala ce priveste notiunile de drept, de stat si raporturile dintre cele doua realitati. Ea trateaza apoi dreptul în calitatea sa de ordine generala, dreptul obiectiv, dreptul în sens normativ, abordând problemele teoriei generale a surselor dreptului, regimul acestora în ordinea juridica pozitiva si tehnica juridica. în urmatoarea parte a lucrarii am analizat dreptul în sensul sau de drept subiectiv, pentru ca în final sa analizam problemele realizarii dreptului, abordând notiunea generala de realizare si aplicare a dreptului, domeniul aplicarii acestuia, interpretarea dreptului, contenciosul, sanctiunea si constrângerea.