Transmisiuni radio

1.1 Generalitati

Dezvoltarea sistemului maritim comercial este insotita de cresterea fluxurilor de informatii, in interiorul sistemului cat si in exterior. De aici, necesitatea unui sistem de comunicatii maritime cu acoperire globala si reguli respectate de toate componentele sistemului.

in 1974, prin conventia SOLAS, se pun bazele unui sistem de comunicatii de pericol si siguranta. Conventia SOLAS din 1974 a devenit unul dintre principalele instrumente a IMO.

Sistemul de comunicatii maritime folosit de majoritatea navigatorilor lumii pana in 1992, asa cum este descris in cap. IV al Conventiei SOLAS din 1974 si in reglementarile radio ITU, necesita o supraveghere continua a radiotelegrafiei Morse pe frecventa de 500 KHz pentru navele pasager, indiferent de marime, si a navelor cargo de pana la 1600 tdw si mai mult. Conventia necesita o comunicare radiotelefonica pe frecventele de 2182 KHz si 156,8 MHz (VHF - canalul 16) pentru navele pasager si de marfuri de 300 tdw si peste.

Cu toate ca sistemul s-a dovedit eficient peste ani, limitarile raza mica de actiune, alertare manuala si supravegherea auditiva au devenit o problema.

Avansul tehnologiei a condus membrii IMO la luarea deciziei de dezvoltare a unui nou sistem bazat pe tehnologia moderna si automatizare.

Noul sistem este numit Sistemul global de urgente si siguranta si a fost adoptat de IMO in 1988. El este automat si asigura o cale de comunicare eficienta intre nave - uscat si nave - nave. Pentru alerta si comunicatiile radio ulterioare foloseste mijlocirea radio terestra si cai radio prin satelit.

Sistemul va fi aplicat tuturor navelor cargo de 300 tdw si mai mari si tuturor navelor de pasageri in voiaj international, indiferent de marime.

Cerintele GMDSS pentru radiocomunicatii sunt continute in noul cap. IV al SOLAS 1974. A fost o perioada de tranzitie la noul sistem in scopul de a permite industriei anilor respectivi depasirea tuturor problemelor de introducere a noului sistem. Tranzitia a inceput la 1 februarie 1992 si s-a terminat la 1 februarie 1999. Implementarea graduala a debutat cu receptoarele NAVTEX pentru receptia informatiilor de siguranta maritima si a EPIRB din 1 august 1993. in timpul perioadei de tranzitie, navele ce operau cu GMDSS au trebuit sa corespunda cu reglementarile din 1988 la cap. IV al SOLAS din 1974.

1.2 Conceptul de baza al GMDSS - ului

Conceptul de baza al GMDSS - ului (prezentat in figurile 1 si 2) este acela ca autoritatile de cautare si salvare de la coasta, precum si navele din imediata apropiere a navei, sau a persoanei in pericol vor fi alertate rapid catre incident, astfel incat ei sa participe la operatiunile de cautare si salvare cu o intarziere minima. Sistemul este, de asemenea, folosit pentru comunicatii de urgenta si siguranta si pentru trimiterea de informatii de siguranta maritime (avertizari si previziuni de navigatie si meteorologice si alte informatii urgente de siguranta). Cu alte cuvinte, orice nava este capabila, indiferent de zona in care opereaza, sa efectueze aceste comunicatii care sunt esentiale pentru siguranta proprie a navei si a altor nave ce opereaza in acelasi zona. in acest moment, fiecare guvern participant la Conventia SOLAS referitoare la radiocomunicatii pentru GMDSS ia masuri pentru a infiinta statii de coasta pentru servicii de comunicatii radio terestre si spatiale, asa cum au fost recomandate de Organizatia Maritima Internationala si toate navele ce sunt pe mare trebuie sa fie capabile sa:

a)transmita alerte de distress (pericol) nava-coasta prin cel putin doua mijloace diferite si independente, fiecare folosind un serviciu de radiocomunicatii diferit;

b)receptioneze alerte de distress coasta-nava;

c)transmita si sa receptioneze alerte de distress nava-nava;

d)transmita si sa receptioneze comunicatii de cautare si salvare;

e)transmita si sa receptioneze comunicatii on-scene;

f)transmita si sa receptioneze semnale pentru localizare;

g)transmita si sa receptioneze informatii pentru siguranta maritima;

h)transmita si sa receptioneze radiocomunicatii de la retelele si sistemele radio de coasta;

i)transmita si sa receptioneze comunicatii punte-punte.

Tabelul 1.1 Zonele GMDSS

Descrierea ZoneiDistantaRadioFrecventeEPIRB-uriMijloc de supravietuire

A1 in interiorul razei de actiune a statiilor de coasta VHFDepinde de inaltimea antenei de coasta VHF, aproximativ

20/ 50MmVHF156.525MHz

(canalul 70) pentru DSC 156.8 Hz (canalul 16) RTFie banda L (1.6GHz) sau 406MHz COSPAS-SARSAT sau EPIRB VHF(dupa februarie 1999)2182KHz

3023KHz

4125 KHz

5680 KHz

123,1MHz

ch.6

ch.16

A2 in interiorul razei de actiune a statiilor de coasta MFAproximativ 50/400MmMF

VHFCa mai sus, plus, 2187.5 KHz DSC, 2182 KHz RT, 2174.5 KHz NBDP, 518 KHz NAVTEXbanda L (1.6GHz) sau 406MHz COSPAS-SARSATCa mai sus

A3 in interiorul razei de actiune a satelitului geostationar (INMARSAT)70s N/ 70s SCF sau satelit

MF

VHFCa mai sus, plus, alertarea pe 1.5- 1.6 GHz sau ca in A1 si A2, plus, toate frecventele HFbanda L (1.6GHz) sau 406MHz COSPAS-SARSATCa mai sus

A4 Alte arii

(in afara razei de actiune INMARSAT)La nord de 70s N sau la sud de 70s SHF

MF

VHF406MHz COSPAS-SARSATCa mai sus

Sistemul GMDSS se bazeaza pe ideea folosirii a patru zone de comunicare maritime pentru a determina caracteristicile operationale a comunicatiilor radio maritime:

A1 - O zona cu acoperire radiotelefonica cu cel putin o statie de coasta VHF, in care sistemul DSC este disponibil. O astfel de zona se extinde, de obicei, de la 30 la 50 mile marine de la uscat.

A2 - O zona in afara zonei Al, cu acoperire radiotelefonica a cel putin o statie radio coasta MF, cu sistem DSC la dispozitie. Aceasta zona se poate extinde pana la 150 mile marine de la uscat, excluzand orice zona A1 prestabilita. in mod practic, acoperirea satisfacatoare poate fi adeseori extinsa pana la aproximativ 400 mile marine de la uscat.

A3 - O zona in afara zonelor A1 si A2, cu acoperirea unui satelit geostationar Inmarsat, in care se foloseste sistemul de alertare automata.

Aceasta zona se intinde intre 70 latitudine nordica si sudica, dar exclude zonele prestabilite A1 si A2.

A4 - O zona in afara zonelor A1, A2 si A3, acoperita de cel putin o statie radio de coasta in gama HF cu sistemul DSC. Aceasta zona are acoperire globala.

Caracteristicile echipamentelor pentru nave depind acum de zona de navigatie in care se deplaseaza nava. in plus, comunicarea navala in sistemul GMDSS necesita un sistem primar si secundar de apelare de pericol.

Aceasta presupune un sistem VHF, DSC ca sistem primar pentru o nava aproape de tarm, suplimentata de un satelit EPIRB. O nava, intr-o zona departe de tarm, poate dispune de un sistem DSC pe frecventa medie, DSC pe frecventa inalta sau satelit Inmarsat pe post de sistem principal, suplimentat de un satelit EPIRB.

Tipul de echipament pentru sistemul principal este determinat de zona de navigatie folosita. Caracteristicile suport sunt definite in cap. IV in SOLAS pentru cele patru arii navale.