Chimia organica isi are inceputurile inca din cele mai vechi timpuri. Din diverse documente rezulta ca pe vremea faraonului "Sesostris" existau in Egiptul antic ateliere de tabacit si de fabricat bere, la fenicieni se practica vopsitul cu purpura care era un colorant indigoid extras dintr-o molusca din Marea Mediterana, iar la chinezi se folosea hartia.
De-a lungul timpului oamenii prin activitatea lor de zi cu zi, au adunat un vast material despre transformarile substantelor din natura si despre posibilitatea de obtinere a unora dintre ele. Este suficient sa mentionam fabricarea vinului, a otetului, a sapunului si a altor substante.
Introducerea analizei chimice la substante organice a condus la ideea ca si acestora li se pot atribui anumite formule asemanatoare celor anorganice.
Pentru chimistii vremii, intre cele doua clase de substante erau deosebiri esentiale deoarece substantele anorganice puteau fi produse prin sinteze in laborator, in timp ce substantele organice nu puteau fi sintetizate decat de organismele vii sub influenta unei forte vitale.
In 1828, Wohler sintetizeaza ureea prin incalzirea izocianatului de amoniu, (NH4NCO), sinteza care avea sa influenteze prabusirea conceptiei vitaliste in chimia organica. Se deschide astfel calea sintezei organice si odata cu aceasta apareau noi probleme, determinate de structura acestor compusi.
Chimia organica avea nevoie de o teorie noua, care sa arunce o lumina asupra moleculelor, sa explice sintezele efectuate si sa prevada altele.
Sub influenta teoriei dualiste a lui Berzelius s-a dezvoltat in chimia organica "teoria radicalilor", care concluziona ca, intr-o serie de transformari chimice, o grupa formata din cativa atomi trece netransformata din molecula unei substante in molecula alteia.
Cercetarile lui Liebig si Wohler au adus un sprijin puternic in favoarea teoriei radicalilor, considerandu-se in acea vreme chimia organica drept "chimia radicalilor".
Teoria radicalilor avea o serie de lipsuri din care mentionam faptul ca prin analogie cu atomii, ea admitea existenta radicalilor in stare libera si considera radicalii tot atat de stabili ca si atomii.
Descoperirea reactiei de substitutie a dat o lovitura teoriei radicalilor. Prin substitutie, spunea Laurent, "proprietatile fizice si chimice ale substantei nu sunt modificate in mod esential". Pe baza acestor
consideratii s-a dezvoltat "teoria nucleelor",dupa care compusii organici erau considerati ca produse de substitutie a hidrogenului din hidrocarburi.
Gerhardt dezvolta "teoria tipurilor", pe baza careia reactiile substantelor organice se aseamana foarte mult cu reactiile substantelor anorganice, deci substantele organice pot fi considerate ca derivand din cele mai simple substante anorganice prin substitutia uneia sau mai multor atomi din moleculele lor cu grupe de atomi denumite resturi. In acest mod substantele anorganice devin tipuri pentru substantele organice.
Un astfel de tip a fost tipul in care au fost cuprinse diferite substante organice cu oxigen.
Odata cu sinteza de noi compusi organici, cadrul teoriei tipurilor a devenit prea ingust pentru dezvoltarea chimiei organice, incepand sa exercite un efect de franare fiindca ea indeparta orice ipoteza asupra structurii interne a moleculei.
O importanta deosebita in stabilirea unei teorii stiintifice in chimia organica a avut-o descoperirea valentei elementelor, care a condus nemijlocit la ideea ca moleculele au o structura determinata.
Un aport important asupra structurii compusilor organici l-a adus Butlerov. El a aratat ca structura chimica a unei substante poate fi determinata pe baza transformarilor sale, iar proprietatile chimice ale substantei pot fi prevazute pe baza structurii chimice. Teoria a creeat posibilitatea unei sistematizari stiintifice a materialului experimental si a deschis posibilitaati pentru prevederea unor fapte noi.
Cu toate acestea, teoria structurii nu dadea nici o informatie despre asezarea atomilor in spatiu.
In 1874 Le Bel si van't Hoff au emis ipoteze conform carora radicalii legati de un atom de carbon saturat sunt asezati in spatiu dupa varfurile unui tetraedru regulat. Aceasta teorie stereochimica a condus la concluzia ca daca radicalii sunt diferiti va apare o izomerie datorita asezarii deosebite a acestora in spatiu, denumita stereoizomerie. Aceasta teorie va putea explica proprietatile biologice ale unor substante si va deschide calea unor noi sinteze.
Astazi, chimia organica cunoaste o dezvoltare spectaculoasa, rod al generatiei
1. C.D. NENITESCU, "Chimie organica", vol. I, ed. II, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1966.
2. M. AVRAM, "Chimie organica", vol. 1 si 2, Ed. Academiei Romaniei, Bucuresti, 1983.
3. M. PETROVANU si M. HERSCOVICI, "Istoria chimiei", Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1969.
4. S. MAGER si M. HORN, "Stereochimia compusilor organici", Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1984.
5. M. AVRAM si GH. MATEESCU, "Specroscopie in infrarosu. Aplicatii in chimia organica", Ed. Tehnica Bucuresti 1966.
6. M. AVRAM, "Introducere in spectroscopia Raman", Ed.Facla, Timoisoara, 1982.
7. I. OPREAN, "Spectoscopia de masa a compusilor organici", Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1974.
8. SOLOMONS, "Organic Chemistry", Editia a-V-a, 1992.
9. I. POGANY si M. BANCIU, "Metode fizice in chimia organica", Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1973.
10. J. MARCH, "Advanced Organic Chemistry", Editia a-IV-a, 1992.
11. N. KARASCH, "Organic sulfur compounds", vol. I, 1961.
12. B.J. WALKER "Organophosforous Chemistry" ,1972.
13. D. PURDELA si R. V^LCEANU, "Chimia compusilor fosforului", Ed. Academiei, Bucuresti, 1965.
14. R. ELDERFIELD, "Heterociclic compounds", vol. II-IV, 1952.
15. F. FLORU, F. URDEANU, C. TARABASEANU si R. PALEA, "Chimia si tehnologia intermediarilor aromatici si a colorantilor organici", Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1980.
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
