Tehnologia comunicației în administrația publică

Extras din curs:

Sistem:

1.un ansamblu de elemente care functioneaza dupa legi proprii si care interactioneaza material, energetic sau informational in vederea atingerii unui obiectiv comun.

2.un ansamblu de elemente interconectate dinamic, capabil de a se individualiza de mediul ambiant prin realizarea unei functii sau a unui grup de functii specifice.

Termenul de sistem provine de la grecescul "sistema", care inseamna ansamblu, reunire, punerea impreuna a mai multor obiecte. Evolutia pe plan semantic a termenului de sistem este strans legata de ideea de intreg si de gandirea holista dezvoltata in jurul acestei idei (in limba greaca, "holos" inseamna intreg). Interpretarile holiste din Antichitate aveau la baza un spirit monist sintetic, totalizator, asupra Universului, care era conceput ca un mare intreg si in care se contopesc nu numai lucrurile si fenomenele din natura, dar si omul. in stiinta moderna, ideea de intreg apare indeosebi ca un principiu de integrare si ordonare a fenomenelor, modelul unei astfel de interpretari oferindu-l pentru prima data conceptul de "gestalt". in acest sens, un exemplu intuitiv il constituie perceptia unei melodii. Avand un caracter integral, aceasta nu poate fi redusa la insumarea sunetelor din care se compune. Melodia poate fi recunoscuta chiar daca lipsesc cateva sunete sau daca este cantata la instrumente diferite.

Sistemul implica existenta unei relatii cu proprietati integrative intre elementele componente sau intre insusirile acestora. Aceste relatii conduc la aparitia unor proprietati noi la nivelul ansamblului, distincte de cele ale partilor componente. Urmarind, de exemplu, circuitul apa-abur dintr-un cazan cu circulatie naturala, intelegem cum functionarea acestuia este posibila tocmai prin stabilirea unor relatii integrative intre diversele componente (economizor, tambur, tevi coboratoare, tevi din sistemul vaporizator, etc.), relatii de dispunere si succesiune ale acestora intr-o anumita ordine care sa poata permite aducerea apei in starea de saturatie si vaporizare, respectiv de supraincalzire a aburului. Existenta acestor relatii face ca o modificare a functionarii unei componente sa se transmita asupra functionarii celorlalte. Oprirea unui arzator, de exemplu, va influenta campul termic din focar si caldura sensibila a gazelor de ardere. Ca urmare, se va modifica transferul de caldura spre circuitul apa-abur si vor fi influentate performantele acestuia. De aceea, subliniem faptul ca elementele unui sistem trebuie sa fie interconectate dinamic.

impreuna cu ideile de intreg si integritate prezentate mai sus, o contributie importanta la imbogatirea semantica a conceptului de sistem au avut-o si notiunile de functie si organism, provenite indeosebi din tehnica si biologie. De exemplu, functia unei conducte este de a permite transportul fluidelor sub actiunea unui gradient de presiune sau a campului gravitational. Aceasta functie se realizeaza indiferent de materialul din care este fabricata conducta si respectiv de natura fluidului. in plus, fata de un canal, la o conducta apare si functia de containerizare a fluidului. Aceasta inseamna totodata si o protectie a mediului ambiant, in cazul fluidelor toxice, poluante chimice, termic sau radioactiv.

Importanta cunoasterii functiilor realizate de un sistem decurge si din faptul ca, in stiintele tehnice, obiectele cercetarii nu sunt date (adica nu sunt descoperite, cum se intampla in stiintele naturii), ele sunt inventate. Se porneste deci de la o functie sau un grup de functii si se cauta ansamblul de elemente capabil sa le indeplineasca. in neputinta sa de a reproduce natura in structura ei materiala, omul a incercat sa o imite in functionalitatea ei. De exemplu, avionul a fost inventat pentru a realiza functia de zbor a pasarilor, nu pentru a imbogati colectia lor cu o noua pasare. De asemenea, lampa electrica a fost inventata pentru a realiza functia de iluminat si nu pentru a reproduce, la scara de laborator, structura materiei solare.

Download gratuit

Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.

Structură de fișiere:
  • Tehnologia comunicatiei in administratia publica
    • 09_Managementul_documentelor_-_34_slides.ppt
    • TCAP_curs_3.Sistemul_de_man_al_IP.ppt
    • TCAP_curs_4.Sistemul_informational_al_organizatiei.ppt
    • TCAP_P2_Bazele TIC in IP.ppt
    • TCAP_Partea1_IP tratata prin teoria sistemelor.ppt
Alte informații:
Tipuri fișiere:
ppt
Diacritice:
Da
Nota:
10/10 (1 voturi)
Nr fișiere:
5 fisiere
Pagini (total):
216 pagini
Marime:
7.18MB (arhivat)
Publicat de:
Anonymous A.
Nivel studiu:
Facultate
Tip document:
Curs
Domeniu:
Calculatoare
Tag-uri:
sistem, ansamblu, functionare
Predat:
la facultate
Materie:
Calculatoare
Sus!