Constitutia din 1938 incheie o perioada de democratie cladita pe fundalul monarhiei constitutionale (inceputa in 1866 prin ,,urcarea pe tron" a regelui Carol I) si deschide etapa istoriei regimurilor totalitare, ce culmineaza cu aprox. jumatate de secol de regim comunist.
Cauzele care au determinat pe monarh sa aleaga guvernarea autonoma, se pot fundamenta atat pe o realitatea cotidiana tensionata (politica- prin ascensiunea partidului de extrema dreapta Garda de Fier,ce atenta la securitatea fizica a regalitatii; sociala si economica- prin nevoia de accelerare a procesului modernizator, care spre deosebire de Occident nu este generat de framantarile elitei si burgheziei, ca un porces de evolutie constant, ci izvorat din imitarea unor ,,forme fara fond", Statul fiind agentul dezvoltarii,etc. ), cat mai ales pe dorinta acestuia de a acumula excedent de putere, atitudine observabila inca din anii 1930, atunci cand vectoriza nevoia intaririi functiei executivului. Aceasta perspectiva este privita antonimic de clasa politica romaneasca, divizata intre sustinatori ai camarilei regale si cei ai democratiei reprezentative, ce nu doreau alterarea separarii puterilor in stat, asa cum insasi Constitutia din 1923 reglementa. Ca sustinatori ai demersului inaintat de Rege in cei opt ani ce preced plebiscitul de adoptarea a noului act fundamental, amintim ,,neotraditionalismul ilustrat de un Seicaru sau Crainic, cu evidente infiltratii maurassiene, activismul monarhizant din jurul Cuvantului, sub directia lui Nae Ionescu, in epoca Regentei si a guvernarii Iorga- Argetoianu, teoria coorporatista dezvoltata de Mihail Manoilescu si, nu in ultimul rand, mesianismul taranizant si conservator al lui Nicolae Iorga."
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.
